1. Poliția Locală Târgoviște, prin Serviciul Circulație, informează conducătorii auto că în conformitate cu prevederile Art.142, lit. e), din H.G. nr. 1391/2006 republicată, “se interzice oprirea voluntară a vehiculelor pe trecerile pentru pietoni (…)”.
Având în vedere prevederile articolului menționat mai sus, de la începutul anului, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație au întocmit un număr de 21 de procese verbale și au aplicat sancțiuni în cuantum de 2.145 lei.
Cu toate acestea, există și conducători auto care ignoră marcajul și indicatorul de informare și opresc/staționează chiar pe trecerile de pietoni.
2. Totodată, lansăm un apel către conducătorii auto să se conformeze și să respecte prevederile art. 63, alin.(5), din OUG nr.195/2002 republicată: “vehiculul oprit sau staționat pe partea carosabilă trebuie așezat lângă și în paralel cu marginea acesteia, pe un singur rând, dacă printr-un alt mijloc de semnalizare nu se dispune altfel”.
Zona la care facem referire direct este cea de vizavi de Colegiul Economic “Ion Ghica”, strada Calea Domnească.
3. Nu în ultimul rând, mulțumim conducătorilor auto care au respectat indicatoarele de interzicere – oprirea interzisă și nu au mai oprit pe strada arh. Gheorghe Pintea, lângă Sala Sporturilor.