TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ARHIEPISCOPIE

Târgovişte – A fost inaugurat proiectul „Cum să creştem sănătoşi”

21_fe_2  Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, la Grădinița nr. 2 din Târgoviște a fost inaugurat proiectul national de promovare a unui stil de viaţă sănătos, destinat preşcolarilor, intitulat „Cum să creştem sănătoşi”.
   El se desfășoară, în premieră pe țară, pe parcursul acestui an școlar, fiind derulat de către Arhiepiscopia Târgoviștei, împreună cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog – Dâmboviţa, Asociaţia „Centrul Socio – Cultural Communio” -Târgovişte, Casa Corpului Didactic – Dâmboviţa şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa.
Suportul de curs, tipărit, necesar acestui proiect, a fost oferit de către Eparhia noastră, împreună cu Asociaţia „Centrul Socio – Cultural Communio” Târgovişte.
Scopul demersului este acela de a forma deprinderi de viaţă sănătoasă preşcolarilor, prin intermediul unei maniere de viaţă și a comportamentelor sănătoase, prin intermediul jocului și al activităților practice.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.