lun. dec. 23rd, 2024

iarna1-tgv„Avem material antiderapant suficient. Noi am început să lucrăm încă de joi, de la ora 20.00, când a început fulguiala.

Am intervenit, în prima fază, cu soluţie salină şi clorură de calciu, iar la ora 2.00, când a început să ningă cu intensitate, am scos toate utilajele specifice, respectiv 17 utilaje cu lamă şi 16 freze pentru trotuare. Din momentul acela nu ne-am mai oprit, pentru că nici ninsoarea nu s-a mai oprit deloc şi atunci ne-a îngreunat un pic activitatea…

În momentul în care ninge continuu şi noi ne desfăşurăm mai greu activitatea. Oamenii noştri repetă sectoarele repartizate, până când vom reuşi să cuprindem absolut tot. Bineînţeles că activitatea se desfă- şoară gradual, mai întâi străzile principale, apoi cartierele şi pot să vă spun că am ajuns şi în cartierul Priseaca.

Ceva probleme mai avem în cartiere, în parcările înguste unde şi locatarii ar trebui să ne dea o mână de ajutor pentru că aşa cum dumnealor vor să venim cât mai repede, şi noi ne dorim treaba asta, dar nu putem să facem singuri totul… Restul le facem noi”, -a declarat directorul Direcţiei de Salubritate din cadrul Primăriei Târgovişte, Dan Badea.