lun. dec. 23rd, 2024

adr-tutu„Centrul ISU este o investiţie pe care CJD s-a obligat să o facă atunci când, prin hotărâre de guvern, s-a transferat în proprietatea judeţului suprafaţa de 26 ha teren care aparţinea Ministerul Afacerilor Interne.

A doua obligaţie pe care o avem este aceea de a da 10 locuinţe pentru angajaţii MAI, respectiv poliţie şi jandarmi, câte 5 la fiecare.

La acest Centru am avut două etape de lucrări: etapa unul care este finalizată, cu mici excepţii, şi a costat 1,5 milioane lei, iar valoarea pentru a doua etapă a fost de 2,2 milioane lei.

Termenul de execuţie este de 4 luni. Avem însă o problemă legată de proprietatea asupra terenului (200 mp) şi de realizarea unor lucrări care sunt absolut necesare Centrului ISU, pe care încercăm să le rezolvăm în cel mai scurt timp”, a declarat preşedintele CJ Dâmbovița, Adrian Ţuţuianu.