5 mai 2024
Tânără din Republica Moldova, probleme cu poliţiştii de la imigrări, din Dâmboviţa

Tânără din Republica Moldova, probleme cu poliţiştii de la imigrări, din Dâmboviţa

TÂNĂRĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA DEPISTATĂ CU ȘEDERE ILEGALĂ ÎN DÂMBOVIȚA

Polițiștii de imigrări din Dâmbovița, în urma unei activități specifice de control întreprinsă ieri, pe raza de competență, pentru prevenirea și combaterea șederii ilegale a străinilor, au depistat o tânără din Republica Moldova, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de ședere. A fost emisă decizie de returnare prin care tânăra este obligată să părăsească țara noastră în termen de 15 zile.

Poliţiştii Biroului pentru Imigrări al Judeţului Dâmboviţa, au efectuat în data de 13 decembrie a.c., o activitate specifică de control pe linia prevenirii și combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul activităților întreprinse, polițiștii de imigrări au depistat o tânără din Republica Moldova, în vârstă de 18 ani, care nu mai îndeplinea condiţiile şederii pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că aceasta a intrat legal în România, însă la expirarea dreptului de ședere, nu a părăsit teritoriul țării noastre.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis pe numele tinerei o decizie de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile de pe teritoriul țării noastre.

Totodată, cea în cauză a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 600 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată cu modificările și completările ulterioare.

***

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii şi muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniul migraţiei şi vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale în domeniu, la tel./fax 0245207506 sau vizitând site-ul public la adresa www. igi.mai.gov.ro.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial