lun. dec. 23rd, 2024

Un tânăr de 21 de ani, reținut de polițiști pentru tâlhărie calificată

La data de 20 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați de către o tânără de 19 de ani, din localitate, cu privire la faptul că i-a fost sustras telefonul mobil.

În urma cercetărilor efectuate polițiștii au stabilit că, în ziua de 19 octombrie a.c., un bărbat de 21 de ani, din Iedera, ar fi sustras din mâna persoanei vătămate, prin întrebuințarea de violențe, telefonul mobil.

Ca urmare a activităților de cercetare penală desfășurate, pe parcursul zilei de ieri, 28 octombrie, bănuitul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni pentru dispunerea unei măsuri preventive.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.

Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.