-
1 decembrie, în jurul orei 00:40, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au surprins, pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Târgoviște, un tânăr de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența unor substanțe psihoactive.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive, faptă prevăzută de art. 336 alin. 2 din Codul Penal.
De asemenea, tânărul a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr. 55/2020, pentru circulația în locurile și, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă.