Razie a poliţiştilor rutieri în nordul județului
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier, în colaborare cu formațiunile de profil de la Pucioasa și Fieni, au desfăşurat o razie pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor în timpul deplasărilor pe drumurile publice.
Astfel, au fost controlate 260 de autovehicule și au fost verificate 336 de persoane.
În urma neregulilor descoperite, poliţiştii au aplicat 137 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 57.582 de lei și au constatat o infracțiune la regimul rutier.
26 de conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 24 pentru neportul centurii de siguranţă şi 17 pentru încălcarea legislaţiei din domeniul transporturilor.
De asemenea, alte 23 de amenzi au fost aplicate pietonilor, bicicliștilor și căruțașilor.
Ca măsură complementară, au fost reţinute 4 permise de conducere, dintre care două pentru viteză excesivă și unul pentru depășire neregulamentară şi au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.
Exemplu:
Polițiștii au depistat un bărbat în timp ce efectua transport de persoane contra cost, deși nu deținea autorizație în acest sens.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, fiind dispusă și măsura suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului pentru o perioadă de 6 luni.