Joi, 29 iunie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, cu participarea multor credincioși, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mânăstirea Peștera Ialomiței, Protoieria Pucioasa, cu ocazia hramului acestei vechi vetre de spiritualitate românească.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinția sa a hirotonit întru preot pe tânărul diacon Stancu Marin, pe seama Parohiei Speriețeni, Protoieria Târgoviște Sud.
În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat rolul Sfinților Apostoli Petru și Pavel în istoria mântuirii, în constituirea și dezvoltarea Bisericii primare, reliefând aspectele cele mai importante ale operei lor misionare. Prin viața, activitatea și scrierile lor, cei doi mari apostoli ai Bisericii creștine sunt modele de misionari dedicați slujirii lui Dumnezeu și propovăduirii principiilor de viață creștine.
Precizăm că la Mânăstirea Peștera, la inițiativa și cu implicarea directă a Înaltpreasfinției Sale, a fost construită o biserică și o stăreție nouă precum și Centrul Cultural-Misionar și Arhondaricul.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI