mie. oct. 30th, 2024

ÎN ACEST SFÂRŞIT DE SĂPTĂMÂNĂ, POLIŢIŞTII DÂMBOVIŢENI AU ACŢIONAT PENTRU COMBATEREA INFRACŢIUNILOR STRADALE ŞI A FAPTELOR CU VIOLENŢĂ

29 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţiştii târgovişteni, în cadrul unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor stradale şi faptelor cu violenţă

Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au acţionat vineri, 13ianuarie, în intervalul orar 21:00-02:00, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor judiciare şi a faptelor cu violenţă. Astfel, cei 36 de poliţişti au avut o prezenţă activă în stradă, fiind oprite în trafic, pentru control, 60 de autovehicule şi aplicate 41 de sancţiuni, în valoare totală de 3 300 lei.

• 125 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţiştii târgovişteni, în cadrul unei acţiuni pe linia combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere

În cadrul Campaniei Naţionale „ Alege Viaţa”. poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte –Biroul Rutier au organizat şi executat o acţiune preventivă pe raza municipiului, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Astfel, pentru abaterile comise, poliţişti au aplicat un număr de 125 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10 000 lei, fiind reţinut un permis de conducere şi retrase 8 certificate de înmatriculare ale autovehiculelor.

• În cadrul acţiunilor de prevenire şi combatere a furturilor de componente metalice, poliţiştii dâmboviţeni au depistat un bărbat care transporta 6 segmente de conductă metalică, provenite din furt

În ziua de 15 ianuarie 2012, lucrătorii Secţiei nr. 8 Poliţie Rurală Valea Mare au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii furturilor de componente ale instalaţiilor de transport produs petrolier, ocazie cu care a fost depistat numitul D.V., de 37 de ani, din comuna Măneşti, în timp ce transporta într-un atelaj hipo 6 segmente de conductă tip „tubing”, în lungime totală de 30 de metri, pentru care nu a putut justifica provenienţa. În urma activităţilor de verificare şi cercetare, s-a stabilit că cele 6 segmente au fost sustrase de numitul D.V, dintr-o conductă dezafectată de transport produs petrolier. Pe numele bărbatului, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, urmând a se propune soluţie legală prin Parchet.

• În urma unui control în trafic, un bărbat a fost depistat în timp ce transporta material feros fără documente de provenienţă

Lucrătorii Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Moreni au identificat pe numitul S.G., din comuna Filipeşti de Târg, judeţul Prahova, în timp ce transporta material feros, fără a deţine documente de provenienţă. Poliţiştii au procedat la sancţionarea contravenţională a numitului S.G., conform prevederilor Legii 12/1990, cantitatea de 440 kilograme material feros fiind ridicată în vederea confiscării.

• În urma unei razii efectuate de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Moreni, a fost depistat în flagrant un tânăr de 24 de ani, după ce sustrăsese mai multe materiale feroase

În noaptea de 13/14 ianuarie 2012, lucrătorii Poliţiei Municipiului Moreni au organizat pe raza de competenţă o razie, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor , fiind controlate unităţile de alimentaţie publică, discotecile şi autovehiculele în trafic. Astfel, ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate un număr de 23 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 5100 lei.

Totodată, a fost identificat autorul distrugerii unui contor de gaze aparţinând unei societăţi comerciale de pe raza comunei Valea Lungă, în persoana unui tânăr de 17 ani, din localitate. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, urmând a se propune soluţie legală prin Parchet. De asemenea, a fost depistat în flagrant numitul G.F., de 24 de ani, din comuna Gura Ocniţei, în timp ce transporta cu un atelaj hipo mai multe materiale feroase. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bunurile au fost sustrase de tânăr din incinta unui fost C.A.P, urmând a fi valorificate. Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

• În urma unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, poliţiştii au depistat o persoană în timp ce transporta material lemnos fără documente de provenienţă

În urma unei acţiuni organizate de lucrătorii Poliţiei Oraşului Fieni, a fost depistat numitul M.F., de 41 de ani, din comuna Brăneşti, în timp ce transporta pe raza comunei Buciumeni, într-o autoutilitară, cantitatea de 2 metri steri material lemnos, pentru care nu deţinea documente legale de provenienţă. Poliţiştii au procedat la sancţionarea contravenţională a bărbatului, conform articolului 19, alin. 1, litera b), din Legea 171/2010, întreaga cantitate de material lemnos fiind ridicată în vederea confiscării.