Susţinem fermierii şi transportatorii!
Peste o sută de tractoare şi camioane au plecat, astăzi, spre Capitală din Vişina, Răscăieţi, Morteni, Găeşti şi Dragodana!
Oamenii spun că au ajuns la limita răbdării şi cer guvernanţilor să îşi întoarcă faţa şi către ei.
Reprezentanţii Guvernului au transmis că au modificat calendarul discuţiilor cu transportatorii şi fermierii care protestează pe Centura Capitalei şi în ţară. Astfel, sâmbătă de la ora 18.00, va avea loc o întâlnire cu reprezentanţii protestatarilor cu cei de la Ministerul Tranporturilor. De la ora 20.00 e programată o întrevedere cu cei de la Autoritatea pentru Supraveghere Financiară şi, duminică, de la ora 11.00, cu reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor. Ei s-au întâlnit deja cu ministrul Agriculturii Florin Barbu. Transportatorii şi fermierii se pregătesc să continue protestele spontane declanşate săptămâna aceasta, sâmbătă fiind a patra zi consecutiv în care îşi manifestă nemulţumirile. În apropiere de Bucureşti, coloane de autovehicule de mare tonaj sunt în zona localităţii Afumaţi.