Un seminar diferit pentru studenții de la facultatea de drept
Pentru a marca 200 de ani de atestare documentară a Poliției Române, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de voluntarii de la ”Salvați Copiii”, au organizat o întâlnire informativ-preventivă la care au participat studenții de la Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității Valahia.
În prima parte a activității, au fost dezbătute teme referitoare la discriminare, iar specialiști de la Serviciul Județean Anticorupție Dâmboviţa au prezentat informații cu privire la infracțiunile de corupție.
Punctul culminant al întâlnirii a fost marcat de reproducerea câmpului infracțional pentru o faptă de tâlhărie și efectuarea cercetării la fața locului de către un tehincian criminalist cu ajutorul studenților, aceștia putând să își folosească cunoștințele acumulate.