29 iunie 2022
„ŞTIU ŞI APLIC”, concurs pentru informarea elevilor din învățământul liceal și profesional, referitor la legislația muncii

„ŞTIU ŞI APLIC”, concurs pentru informarea elevilor din învățământul liceal și profesional, referitor la legislația muncii

Comunicat de presă

Statisticile arată că tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani sunt mai predispuși la apariția unor boli profesionale și a accidentelor grave la locul de muncă decât persoanele adulte. Fiind nou veniți în câmpul muncii și lipsiți de experiență, ei nu acordă importanța cuvenită riscurilor cu care se confruntă, căzându-le uneori victime.

Tocmai din dorința de a scădea incidența acestor evenimente, cadrul strategic european în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă mizează, în perioada următoare, pe consolidarea politicilor naţionale ce vizează educația în școli, în acest domeniu.

În acest context, Inspecția Muncii, prin intermediul Inspectoratelor Teritoriale de Muncă, va desfășura, pe parcursul anului 2022 o acțiune ce vizează un grup țintă extrem de important pentru toate sectoarele de activitate, tinerii liceeni.

Pentru informarea elevilor din învățământul liceal și profesional referitor la legislația muncii, s-a decis organizarea concursului „ŞTIU ŞI APLIC”, care a fost inclus, încă din anul 2013, de către Ministerul Educației, în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale.

Obiectivul principal al concursului îl reprezintă încurajarea şi atragerea elevilor în activităţi de studiere a disciplinei ”Securitate şi sănătate în muncă” și pentru formarea unei culturi de prevenire în rândul tinerilor din licee și școli profesionale. Astfel, se urmărește conștientizarea profesorilor şi a elevilor, viitori lucrători, asupra riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională de la viitoarele locuri de muncă.

De asemenea, este de reținut și faptul că informarea privind noțiunile legislative legate de încheierea contractelor de muncă constituie un element care poate contribui la fenomenul de combatere a muncii la negru, ținând cont de faptul că elevii de liceu au dreptul legal de a munci de la vârsta de 15 ani și tot mai mulți dintre ei accesează joburi de vacanță.

La nivelul județului Dâmbovița, Inspectoratul Teritorial de Muncă a încheiat un protocol de colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean, privind organizarea concursului, cu ajutorul cadrelor didactice, în 10 unități de învățământ liceale, care au profil tehnologic, vocațional, profesional și teoretic real.

În fiecare liceu participant au fost desemnați doi profesori, care le vor preda elevilor de clasele a X-a și a XI-a materialele postate pe site-ul stiusiaplic.ro.

Prima fază a concursului se va desfășura în perioada 1 martie-14 aprilie, când va avea loc etapa de predare propriu-zisă a materialelor, urmând ca pe data de 3 mai să înceapă faza județeană a concursului, care va consta într-o probă teoretică, desfășurată online, pe platforma pusă la dispoziție de organizatori și o probă practică.

Faza națională a competiției se va desfășura în perioada 13-15 mai 2022.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial