29 martie 2024

START pentru Legea Fiecare Copil la Grădiniță

www.mariusbuga.ro_images_gradilazAsociația OvidiuRo anunță adoptarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate și a procedurii de acordare a tichetelor sociale pentru grădiniță. Normele au fost dezvoltate de trei ministere – Ministerul Muncii, Ministerul Dezvoltării Regionale și al Finanțelor Publice și Ministerul Educației, grupul de lucru fiind moderat de Cancelaria Primului Ministru – cu participarea permanentă a reprezentanților OvidiuRo și s-au aflat în procedură de consultare publică timp de 10 zile, în perioada 5 -14 ianuarie 2016. Conform normelor metodologice, pentru anul școlar 2015 – 2016, prezența se va nota începând cu data de 15 februarie 2016, respectiv începutul semestrului II.

Legea nr. 248/2015 sau Legea Fiecare Copil la Grădiniță” (FCG) răspunde obiectivelor cu privire la reducerea abandonului școlar (la 11.3%) și a sărăciei și inechității sociale ce derivă din Strategia Europa 2020. În 2014, rata abandonului școlar în România ajunsese la 18.5% și se estimează că în prezent doar unul din trei copii săraci beneficiază de educație timpurie.

Legea nr. 248/2015 – votată în Parlamentul României și promulgată de Președinte în octombrie 2015 – încurajează prezența la grădiniță a copiilor între 3 și 6 ani, prin acordarea unui tichet social pentru grădiniță de 50 de lei lunar. Stimulentul se acordă familiilor cu mai puțin de 284 de lei venituri lunare pe membru de familie (2 x Venitul Minim Garantat pentru o persoană singură) și este condiționat de prezența zilnică a celor mici. Potrivit Ministerului Muncii, mai mult de 111.000 de copii sunt eligibili pentru a primi tichetul social pentru grădiniță începând cu această primăvară.

Programul de interes național reglementat prin această lege preia mecanismul central al programului pilot Fiecare Copil în Grădiniță, gândit în special pentru zonele rurale extrem de sărace și implementat, începând cu 2010, de Asociația OvidiuRo în parteneriat cu Ministerul Educației. Timp de 5 ani, OvidiuRo a implementat programul pilot cu finanțare privată și prin voluntariat. Începând cu 15 februarie 2016, finanțarea tichetelor sociale pentru grădiniță este acoperită de la bugetul de stat prin sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, iar responsabilitatea implementării programului revine primarilor și directorilor de școală.

Legea și normele de aplicare stabilesc cadrul legal favorabil educației preșcolare pentru toți copiii din România, dar succesul programului va fi decis la nivel local. Știm din etapa de pilotare că înscrierea cât mai multor copii la grădiniță și condiționarea strictă a acordării stimulentului educațional de prezență sunt esențiale. Ceea ce va conta însă va fi capacitatea echipelor locale de a colabora și de a găsi soluții la problemele punctuale precum și susținerea instituțiilor județene și naționale.subliniază Maria Gheorghiu, cofondator OvidiuRo.

Asociația OvidiuRo va desfășura în perioada 25 ianuarie – 12 februarie sesiuni județene de diseminare a pachetului legislativ în rândul primarilor și directorilor de grădiniță.  Sesiunile județene își propun clarificarea mecanismului implementării programului de interes național reglementat prin Legea nr. 248/2015, în contextul problemelor specifice localităților din fiecare județ. În același scop, OvidiuRo a lansat site-ul resursă www.fiecarecopilingradinita.ro.

OvidiuRo pune la dispoziția autorităților județene și locale interesate expertiza consolidată de organizație în cei peste 5 ani de implementare a programului pilot și cei peste 15 ani de luptă împotriva sărăciei și abandonului școlar. Luăm în calcul inclusiv acoperirea din surse private, în acest an, a costurilor tichetelor sociale pentru cei peste 3.000 de copii fără acte de identitate ce nu intră sub incidența Legii nr. 248 /2015, până la găsirea unor soluții mai sustenabile.a adăugat Maria Gheorghiu.

Întrucât primul an de implementare are un rol cheie în succesul programului național, OvidiuRo lansează săptămâna viitoare un concurs național în urma căruia va susține financiar și logistic, din surse de finanțare privată, 10 județe cu număr mare de copii săraci, oferindu-le echipelor locale suport pentru implementarea tuturor componentelor programului pilot Fiecare Copil în Grădiniță (dincolo de tichetele sociale pentru grădiniță, acoperite de la bugetul de stat), cum ar fi rechizitele necesare la clasă.Obiectivul nostru este acela de a maximiza succesul programului național, demonstrând, prin cele 10 județe-pilot, că șansele ca Fiecare Copil în Grădiniță să aibă impactul scontat cresc vizibil, dacă toate componentele programului pilot sunt implementate.”, precizează Maria Gheorghiu.

Programul pilot Fiecare Copil în Grădiniță nu ar fi fost posibil să devină program național, reglementat prin lege, fără suportul celor care au crezut în necesitatea și în impactul său, cărora le mulțumim: (în ordine alfabetică):

Gabriela Achihăi, Mirabela Amarandei, Ecaterina Andronescu, Gabriel Berca, Ana Birchall, Claudia Boghicevici, Monica Bradu, Emanuel Cernat, Cezar Cioată, Bogdan Liviu Ciucă, Sorin Cîmpeanu, Marin Cojoc, Ionuț Cojocaru, Claudiu Coman, Daniel Constantin, Claudia-Ana Costea, Aurelia Cristea, Valentin Cuibus, Adrian Curaj, Ștefan-Petru Dalca, Ligia Deca, Mihai Deaconu, Adrian-Nicolae Diaconu, Ion Diniță, Vasile-Cătălin Drăgușanu, Georgică Dumitru, Constantin Galan, Cristian Ghinea, Cristina Ghițulică, Mihaela Grecu, Iulian Iancu, Robert Ion, Florin Iordache, Vicențiu-Mircea Irimie, Catălin Mardare, Liliana Mincă, Ioan Moldovan, Nicoleta Molnar, Rodica Nassar, Margareta Neacșu, Marian Neacșu, Cornelia Negruț, Cristina Nichita, Daniel Vasile Oajdea, Andreea Paul, Mihai Păunică, Rovana Plumb, Tudor Pop, Gabriela Popescu, Călin Popescu-Tăriceanu, Viorica Preda, Liliana Preoteasa, Codrin Scutaru, Livia Liliana Sibișteanu, Ovidiu Ioan Silaghi, Adrian Solomon, Laurențiu Ștefan, Angel Tîlvăr, Raluca Țurcan, Dorinel Ursărescu, Istvan Vakar,Gabriel Vlase, Valeriu Zgonea.

Contextul și istoricul programului pilotFiecare Copil în Grădiniță (FCG)

2010: OvidiuRo inițiază programul FCG, în parteneriat cu Ministerul Educației, invitând primarii să aplice pentru finanțare cu scopul de a-i aduce la grădiniță pe cei mai săraci copii preșcolari și de a le crește prezența. Programul începe în 13 comunități noi. În același an, se lansează al doilea sezon al campaniei de conștientizare publică asupra importanței educației timpurii pentru cei mai săraci copii.

2011: OvidiuRo extinde programul în 20 de comunități din 12 județe și își asumă misiunea de a transforma elementele FCGîn program național până în anul 2020.

2012: Cel de-al treilea an de campanie de conștientizare publică cu sloganul ,,Fiecare Copil în Grădiniță este responsabilitatea fiecăruia dintre noi” subliniază importanța educației timpurii. Nouă ambasadori în România (reprezentanți ai Austriei, Finlandei, Franței, Germaniei, Italiei, Spaniei, Elveției, Marii Britanii și Statelor Unite ale Americii) se alătură misiunii OvidiuRo și creează ,,Inițiativa Ambasadorilor pentru Educație Timpurie 2012-2020” pentru a evidenția, în cadrul sectorului de afaceri și al celui guvernamental, importanța educației preșcolare în lupta împotriva sărăciei.

2013: Ambasadorii din Danemarca, Norvegia și Suedia se alătură ,,Inițiativei Ambasadorilor pentru Educație Timpurie”. OvidiuRo semnează un parteneriat de 2 ani cu Ministerul Educației pentru a analiza rezultatele și impactul programului FCG. Sibiu și Cluj extind programul în 6 noi comunități.

2014: Județul Cluj include costul tichetelor sociale (folosite ca stimulante educaționale pentru prezența la grădiniță) în bugetul județean. Finanțarea prin granturile SEE 2009-2014 (Norvegia, Liechtenstein și Islanda) ajută la extinerea programului în Brașov, Dâmbovița și Dolj. FCG sprijină acum peste 2.200 de copii din 11 județe. Se creează un Grup Interministerial de Lucru, format din reprezentanții Ministerului Educației, Ministerului Muncii, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului de Finanțe și autorități locale. Grupul are drept scop pregătirea extinderii programului FCG la nivel național.

2015: Clujul dublează numărul de copii susținuți prin bugetul județean, de la 100, la 200. Ministrul Educației, domnul Sorin Cîmpeanu și Secretarul de Stat al Ministerului Muncii, domnul Codrin Scutaru, participă la cea de-a patra reuniune anuală a ,,Inițiativei Ambasadorilor pentru Educație Timpurie”. Alături de ei se regăsesc ambasadori din Austria, Danemarca, Finlanda, Germania, Italia, Israel, Olanda, Elveția, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.

OvidiuRo, Ministerul Educației și Ministerul Muncii semnează un nou acord interministerial, care întărește colaborarea dintre Asociația OvidiuRo și instituțiile publice aflate în subordinea celor două ministere, în vederea extinderii naționale a programului FCG. De asemenea, parteneriatul creează premisele asumării unui set de acțiuni comune, care să contribuie la dezvoltarea de politici publice eficiente în domeniul educației preșcolare pentru copiii dezavantajați.

FCG sprijină acum peste 2.400 de copii din 12 județe.

Martie: Ministrul Daniel Constantin și Asociația OvidiuRo (OvR) înaintează proiectul de lege PL-x nr. 548/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate”. Nouăsprezece deputați și senatori din PSD, ALDE, PNL, dar și independenți, se alătură în calitate de co-inițiatori.

Iunie: Senatorii votează legea cu 117 voturi favorabile, niciun vot negativ și două abțineri.

August: OvidiuRo lansează campania ,,Fără educație visurile dispar!”

Septembrie: După primirea avizului favorabil din partea Guvernului, Comisia pentru Muncă și Protecție Socială reunită cu Comisia pentru Buget, Finanțe și Bănci din cadrul Camerei Deputaților introduce amendamente și transformă mecanismul de acordare condiționată a tichetelor sociale pentru grădiniță în program de interes național, finanțat prin bugetul de stat.

Octombrie: Camera Deputaților, camera decizională pentru acest proiect de lege, votează legea cu 289 voturi pentru, 5 abțineri și un vot împotrivă.

Noiembrie: Legea nr. 248/2015 este publicată în Monitorul Oficial al României.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial