„Capitalul de lucru pe care ei ar trebui să-l aibă, nu-l au, şi vor să le dăm noi avansul. Eu nu le dau avansul până nu-mi aduc măcar… materialele în şantier, să pot să fac măcar custodie la materiale.
Aici e toată discuţia. În momentul de faţă le lipseşte capitalul de lucru care să le permită să intre în forţă. Aşa că aşteaptă să facă o situaţie de lucrări ca să poată să-şi ia banii, ş.a.m.d.
Aceasta e mentalitatea firmelor de construcţii. Cu excepţia unui singur constructor (firma Coni din judeţul Prahova), care mi-a făcut situaţie de lucrări după ce a finalizat tot proiectul (a asfaltat toate străzile şi abia după aceea mi-a depus situaţia de lucrări), în rest, toţi constructorii care vin… merg din aproape în aproape, adică lucrează ceva, respectiv o lună – două, fac situaţie de lucrări, vin şi iau banii.
Eu regret că nu au participat cei de la Coni la Centură, din raţiuni pur obiective, pentru că ei aveau forţă financiară să grăbească lucrurile. Acesta este singurul constructor serios pe care l-am întâlnit.
Din păcate, noi, în Dâmboviţa, nu mai avem constructori care să poată să facă faţă unei astfel de lucrări”, a conchis primarul Târgoviştei, Cristian Stan.