19 aprilie 2024
SĂRBĂTORI PESTE HOTARE! Târgoviştenii din Castellon, cu gândul la cei de acasă!

SĂRBĂTORI PESTE HOTARE! Târgoviştenii din Castellon, cu gândul la cei de acasă!

“Ca o încununare a tuturor activităților desfășurate în luna decembrie în cadrul Biroului de Reprezentare a Consiliului Județean Dâmbovița de la Castellon, copiii familiilor de români care trăiesc şi muncesc aici au participat la unul din cele mai așteptate momente – Colindul. După ce s-au pregătit două săptămâni, învățând și repetând colinde, micuții au văzut pentru prima dată cum e la colind. Au cântat din tot sufletul, așteptând cu nerabdare să-și primească răsplata: mere, nuci, bomboane, ciocolată, dar și cărți cu poveștile lui Creangă. Gazdele, buni români, au fost foarte încântate de programul prezentat. După ce au colindat la Biroul de Reprezentare a Consiliului Județean Dâmbovița, au continuat programul la Asociația Românilor și la câteva magazine românești. Copiii au fost insoțiți de părinți, care, conduși fiind de dorul de casă, de tot ce înseamnă românește, au cântat împreună cu ei toate colindele. Au fost onorați să fie primiți și la Consulatul României din Castellón, de chiar consulul Liviu Popa, care s-a bucurat să-i asculte. Acesta a transmis felicitări pentru întreaga activitate Biroului de Reprezentare și pentru faptul că se păstrează vii în sufletele românilor limba, dar și tradițiile strămoșești. Cu acest prilej, cei care reprezintă Consiliul Judeţean Dâmboviţa în Spania transmit tuturor celor de acasă Sărbători fericite și un An Nou plin de sănătate, împliniri și bucurii!”

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial