lun. dec. 23rd, 2024

uvalahiaComunicat de presă

 Sprijin pentru mediul academic și științific din Dâmbovița prin Granturile SEE și Norvegiene

 Începutul anului universitar aduce pentru Universitatea Valahia din Târgoviște și o relansare a prezenței sale pe plan internațional prin proiectele derulate cu sprijinul Granturilor SEE și Norvegiene.

Astfel, în cadrul proiectului “Parteneriate pentru egalitatea de gen și șanse” cadre didactice ale Universității Valahia vor participa la un schimb de experiență în Norvegia în perioada 17-20 octombrie a.c. la organizația Marie Plahte din Baerum. Aceștia vor fi însoțiți de membrii ai Asociației AVES (Asociația Valahă pentru Educație și Știință) care beneficiază de proiectul ”Internaționalizare și cooperare pentru sprijinirea tinerilor în situații de risc”.

Scopul celor două proiecte este de a facilita schimbul de bune practici în relația cu grupurile de persoane aflate în situații de risc, îndeosebi categoria tinerilor, precum și intensificarea colaborarii bilaterale cu instituții din Norvegia. Rezultatele obținute vor fi prezentate în cadrul meselor rotunde la care vor fi invitați specialiști și cadre didactice care desfășoară activități în relația cu grupurile vulnerabile.

Sprijinul financiar pentru realizarea mobilității cadrelor didactice și cercetătorilor provine integral din Granturile SEE și Norvegiene 2009-2014 prin Programul RO 01 Asistență Tehnică și Fondul Bilateral la Nivel Național.

Granturile SEE și Norvegiene reprezintă contribuția celor trei state membre ale Spațiului Economic European (Islanda, Liechtenstein și Norvegia) la dezvoltarea relațiilor bilaterale cu cele 16 țări beneficiare din sudul și centrul Europei, precum și la reducerea decalajelor sociale și economice dintre state.

Informații oficiale despre granturile SEE pot fi accesate prin site-ul www.eeagrants.org