În cadrul parteneriatului dintre Biserică și Școală, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, sub coordonarea preoților Parohiei Răzvadul de Jos au avut loc activități recreative (sportive) pentru copiii din familii în dificultate, cu participarea unor copii din comitetele de tineret ale parohiilor Gura Ocnitei și Ocnita I. La final, cu toții au fost răsplătiți cu dulciuri, obiecte religioase și obiecte școlare. La această acțiune, au participat peste 40 de copiii din cele 3 parohii, darurile fiind oferite solidar și echitabil de cele trei parohii.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI