19 aprilie 2024
Spitalul judeţean îl lasă ŞOMER pe Mircea Nistor!

Spitalul judeţean îl lasă ŞOMER pe Mircea Nistor!

„Dl Mircea Nistor are termen data de 17 octombrie pentru clarificarea situaţiilor de lucrări neprevăzute şi suplimentare. Am mai spus la conferinţele anterioare că prin sertarele unora se află nişte documente din care se pretinde aproape 100 de miliarde lei vechi lucrări neprevăzute şi suplimentare, care ar urma să fie suportate, în cea mai mare parte, de la bugetul Consiliului Judeţean.

Lucrul acesta este de neacceptat, după cum este de neacceptat faptul că se pretinde plata unor lucrări care sunt deja încorporate în clădire şi care nu mai pot fi verificate sub aspectul realităţii.

Ce să fac acum, să sparg pereţii să văd dacă s-au făcut sau nu anumite lucrări?! Sigur că dacă va fi necesar vom face o expertiză tehnică de specialitate (…)

Data de 17 este termenul limită şi i-am spus dlui Mircea Nistor că, dacă până la această dată nu a rezolvat aceste probleme, va pleca din funcţia de director de la Direcţia de Investiţii”, a declarat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

foto – Incomod Media

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial