La Catedrala din Târgoviște, numeroși credincioși au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a hirotonit pe tânărul diacon Constantin Valentin Bugiulescu, întru preot, pe seama Parohiei Voinești II, Protoieria Târgoviște Nord. De asemenea, a hirotonit întru diacon pe tânărul Marin Stancu, pe seama Parohiei Speriețeni, Protoieria Târgoviște Sud. Cei doi tineri hirotoniți sunt absolvenți de licență și master ai Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște.
În cuvântul său de învățătură, Înaltpreasfinția Sa explicat pericopa evanghelică a Duminicii a treia după Rusalii, ce are ca temă grijile vieții, arătând că lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu este mai mare decât orice provocare ar încerca existența omului, speranța și încrederea în Domnul Vieții nedezamăgind pe nimeni, niciodată. De asemenea, Înaltul Ierarh a accentuat importanța sufletului pentru existența umană și nevoia ierarhizării valorilor, astfel încât să aibă mereu întâietate prioritățile sufletești.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI