Dum. dec. 22nd, 2024

crimmi1Informaţii noi şi şocante ies la lumină în cazul deţinutului Ion Osman, din Vişina, care – după ce a primit o învoire de 24 de ore, nu s-a mai întors la locul de detenţie, adică la Penitenciarul Găeşti.

Până să fie încarcerat pentru infracţiunea comisă, individul a fost, timp de 4 ani, urmărit general. Adică, o armată de angajaţi ai statului au consumat timp şi au cheltuit resurse publice ca să-l prindă şi să-l oblige să-şi ispăşeasca pedeapsa. Acest lucru n-a contat nici cât negru sub unghie pentru onor Penitenciarul Găeşti care, copleşit de cuminţenia şi supuşenia deţinutului, îl gratulează nici mai mult, nici mai puţin, decât cu 24 de ore de învoire! Na, poftim!

evadatgÎn comunicatul trimis presei, angajaţii Penitenciarului Găeşti – în loc să-şi ceară scuze şi să prezinte public şi ceva demisii, aşa cum ar fi fost normal –  nu mai conteneau cu laudele la adresa puşcăriaşului fugar: ba că a participat la activităţi, ba că era selecţionat la activităţi lucrative, ba că primise recompense pentru bună purtare.

L-au luat pe încredere pe Osman, cel care timp de 4 ani le-a dat cu flit autorităţilor române, fără să se gândească la consecinţe! Şi asta, cu atât mai mult cu cât ”deţinutul model” urma să primească o nouă condamnare, într-un dosar de sechestrare de persoană, informează Cronica de Găeşti