„De când am venit la Primărie numai de probleme mă lovesc… Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns la Primărie a fost să fac ordine şi curăţenie. Trebuie să spun că biroul primarului l-am găsit gol, nu erau decât două dosare pe masă, unul era dosarul primarului cu situaţii de urgenţă şi o listă cum s-au împărţit nişte telefoane, cam asta a fost tot.
Nu am găsit niciun fel de contract, niciun fel de documentaţie, absolut nimic, niciun fel de calculator, nici măcar telefonul nu funcţionează. Nici măcar zugrăvit nu era, primul lucru pe care l-am făcut a fost să zugrăvesc biroul. Erau probleme în Primărie şi, din punct de vedere a organizării, nu mi-a plăcut deloc modul în care erau structurate serviciile, şi mă refer la faptul că am găsit Contabilitatea în acelaşi birou cu Starea Civilă, lucru care mie mi se pare absolut anormal.
Am găsit mai mult personal contractual decât funcţionari publici, cei care trebuie să presteze efectiv servicii către populaţie. Directa comunicare cu populaţia şi modul în care oamenii erau primiţi, precum şi modul în care le erau satisfăcute doleanţele era cu dedicaţie, existau adeverinţe care se eliberau după 30 de zile, existau tot felul de anomalii în funcţie de cine solicita sau în funcţie de ce culoare politică avea şi alte chestii de genul acesta.
Nu exista nicio delegare a semnăturii fostului primar, efectiv toate documentele se semnau numai de către dumnealui, ştampilele erau purtate pe acasă… Am avut surpriza să preiau biroul primarului de la femeia de serviciu, despre care mi s-a spus ulterior că este gestionara Primăriei, probabil că este o modalitate foarte bună de lucru să pui toate problemele în cârca unei femei de serviciu.
Este cel mai simplu mod de a te disculpa şi de a-ţi descărca obligaţiile”, a declarat primarul localităţii Ocniţa, Eduard Barcău.