1 mai 2024

ŞOC în PSD Dâmboviţa! “Neavând anvergură de om politic, e normal să-mi prezint demisia!”

alexandru-opreaLovitură de teatru în PSd Dâmboviţa! Alexandru Oprea a decis să rămână simplu membru de partid, după ce și-a dat demisia din funcțiile de secretar executiv și președinte al PSD Răzvad.

Gestul său vine pe fondul unor reproșuri dureroase din partea șefului organizației județene Adrian Țuțuianu, anunţă db24news.ro

„Demisia este un act unilateral de voință și conform afirmațiilor unui lider important al PSD Dâmbovița, nu am anvergură de om politic. Neavând anvergură de om politic, e normal să-mi prezint demisia. Din punctul meu de vedere, nu există tensiuni, dar dacă din partea dumnealui, dacă a putut să facă astfel de aprecieri, probabil crede că există. Am scris demisia și am lăsat-o la partid pentru a fi înregistrată și discutată probabil la proxima ședință.

Eu sunt un om care are capacitatea să gestioneze situații conflictuale, dar nici nu pot să accept la nesfârșit niște lucruri. Unii nu se pot obișnui cu un anumit statut… au și oamenii demnitatea lor, propriile lor așteptări, sentimente… Probabil devin prea vizibil și lucrul acesta e deranjant. Dacă mi s-a spus că n-am valoare de om politic rămân membru de partid și asta este (…) ”, a afirmat președintele CJ Dâmbovița, Alexandru Oprea, pentru db24news.

Reacția lui Adrian Țuțuianu

“Nu am niciun comentariu de făcut. Nu știu dacă există o demisie, în rest discuții în partid au fost, vor fi mereu pe diverse subiecte și cu asta zic că e suficient. Nu am nimic de comentat în plus”, a declarat președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu pentru db24news.ro.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial