Cu ocazia sărbătorilor legate de Nașterea Domnului, Anul Nou și Bobotează, la Catedrala Arhiepiscopală și Mitropolitană din Târgoviște se va oficia, începând cu ora 9.30, Sf. Liturghie, după următorul program:
●duminică, 25 decembrie – Sărbătoarea Nașterii Domnului, ●luni, 26 decembrie – A doua zi de Crăciun. Sărbătoarea Soborului Maicii Domnului. Aniversarea a 12 ani de la întronizarea, ca Arhipăstor, la Târgoviște a Î.P.S. Părinte Mitropolit Nifon, ●marți, 27 decembrie – Sărbătoarea Sf. Arhidiacon Ștefan, întâiul mucenic, ●duminică, 1 ianuarie – Sărbătoarea Sf.Vasile cel Mare, ●vineri, 6 ianuarie 2012 – Sărbătoarea Botezului Domnului, ●sâmbătă, 7 ianuarie – Sărbătoarea Soborului Sf. Ioan Botezătorul.
În zilele de 25 și 26 decembrie 2011, dar și 1 și 6 ianuarie 2012, Sf. Liturghie va fi săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, însoțit de un sobor de preoți și diaconi. Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei