28 martie 2024
Slujbă specială la Tărtășești!

Slujbă specială la Tărtășești!

tart-nifMiercuri, 30 noiembrie 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica parohiei cu hramul Sf. Ap. Andrei din Tărtășești, Protoieria Titu. La acest eveniment au participat numeroși credincioși din comună și din împrejurimi. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a hirotonit întru diacon, pe seama Parohiei Bungetu, Protoieria Târgoviște Sud, pe tânărul Antoniu Florin Dincă, licențiat și masterat al Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște.

În cuvântul său, Înaltul Ierarh a subliniat rolul Sf. Ap. Andrei, Cel dintâi chemat, ocrotitorul României, în propovăduirea cuvântului Evangheliei la strămoșii noștri, evidențiind pilda sa de viață întru Hristos și mărturia sa apostolică. Înaltpreasfinția Sa a reiterat necesitatea, pentru fiecare în parte, de a aprofunda principiile creștine în viața noastră, pentru ca fiecare credincios să poată deveni un misionar autentic al valorilor evanghelice, care să aibă o contribuție dinamică la înnoirea lumii noastre și la transformarea ei într-o veritabilă civilizație a iubirii.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial