Siguranţa cetăţeanului reprezintă prioritatea poliţiştilor! 50 de poliţişti şi jandarmi au acţionat pe raza municipiului Târgovişte, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. În noaptea de 07/08 mai 2011, în intervalul orar 20:00 – 03:00, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa în colaborare cu lucrători ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean au organizat pe raza judeţului o acţiune, care a avut ca principal obiectiv prezervarea şi accentuarea climatului de siguranţă publică şi combaterea infracţiunilor cu violenţă, în scopul realizării surprinderii şi descurajării intenţiilor infracţionale ori contravenţionale, depistării, identificării şi tragerii la răspundere a celor care prin conduita lor încalcă prevederile legale. Cu această ocazie, în sprijinul poliţiştilor şi jandarmilor dâmboviţeni au venit lucrători din cadrul Poliţiei Locale a Municipiului Târgovişte, care au acţionat împreună în vederea asigurării sentimentului de siguranţă şi protecţie al cetăţeanului. Cu această ocazie, au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 2 877 şi au fost constatate 2 infracțiuni, fiind identificate şi cercetate un număr de 4 persoane. . Exemple: Prins în flagrant de poliţişti, în timp ce încerca să sustragă material lemnos În jurul orelor 22:00, poliţiştii au surprins în flagrant pe numitul B. C, de 17 ani, din comuna Gura Ocniţei, în timp ce încerca să sustragă 1,3 mc lemn de fag din pădurea de pe raza comunei Răzvad. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluţie legală prin Parchet. Depistaţi de poliţişti în timp ce transportau 20 de kg cupru sub formă de ţevi, provenite din furt În jurul orelor 23:00, au fost depistaţi numiţii A. Marius, de 25 de ani, P. Alexandru, de 15 ani şi C. Doru, de 23 de ani , toţi din municipiul Târgovişte, având asupra lor cantitatea de 20 de kg de cupru sub formă de ţevi. În urma activităţilor de verificare şi cercetare, s-a stabilit că ţevile proveneau din incinta unei clădiri dezafectate şi au fost sustrase în data de 07 mai 2011, urmând a fi valorificate la un centru de colectare materiale feroase. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluţie legală prin Parchet. Compartimentul Relaţii Publice