„Sunt poduri în judeţ care sunt afectate, unele de foarte multă vreme, de diverse evenimente naturale, în special de acumulările mari de apă.
Situaţia este dramatică şi ea îşi are rădăcini şi în trecutul mai apropiat şi în trecutul mai îndepărtat al acestui judeţ.
Iată de ce spun că avem nevoie de 20 de ani pentru a avea infrastructură de drum, de apă şi canal, la nivelul aşteptărilor populaţiei. La podul peste Argeş, pe DJ 702 A, la Pătroaia, concluzia analizei făcută de specialiştii Consiliului Judeţean este că acest obiectiv, de 190 metri lungime, nu mai poate fi reparat.
Ca atare, voi lua măsuri de închidere definitivă pentru circulaţia publică. Problemele sunt din 1996- 2003, când au fost câteva evenimente succesive care au dus la şubrezirea acestuia şi podul a ajuns în situaţia de a nu mai putea fi utilizat pentru circulaţia publică”.
Podul de la Finta, anul acesta îl repunem în funcţiune, avem alocare pe calamităţi 1,5 milioane lei, se lucrează, dar nu în ritmul în care îmi doresc.
Podul are o lungime de 131 metri liniari, a fost început în anul 2003 şi terminat în anul 2013, situaţia cursului de apă s-a modificat substanţial, de aceea am avut probleme cu eroziunile.
Lucrarea ne-a costat peste 40 de miliarde lei vechi, adăugaţi încă 15 miliarde lei vechi, ceea ce ne este necesar acum, şi vedeţi cât costă un pod care are 131 metri lungime”, a declarat Adrian Ţuţuianu, preşedintele CJ Dâmboviţa.