Situaţie critică la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Târgovişte. Din cei 7 medici care fac de gardă aici, nu mai puţin de 4 s-au îmbolnăvit de Covid-19, iar unul dintre ei este în stare gravă, la terapie intensivă.
În timp ce medicii şi asistenţii cedează rând pe rând, bolnavii suferă cu orele la triaj şi se plâng că sunt trataţi cu greu.
Asistentă: ”Au fost consultați pe scaun afară! Pentru că nu avem unde să îi băgăm! Nu! Nu se bagă înăuntru, asta e regula, asta e protocolul și noi stăm 12-24 de ore aici. Eu de unde să aduc personal?”
Bolnav: ”Ar trebui să murim acasă sau aici?”
Asistentă: ”N-ar trebui să muriți nicăieri! Doamnă, nu mai este personal, am mai rămas câteva muște, credeți-ne, suntem toți epuizați și terminați, suntem terminați, credeți-ne…”
Imaginile au fost suprinse de un pacient, care povestește că a stat ore în șir până când a aflat dacă este sau nu suspect de Covid. Ca el sunt cu zecile, lângă cortul amplasat în față spitalului județean de urgență din Târgoviște.
Ana a ajuns acolo dimineață la 9 și a stat până seara, după ora 22.
Pacientă: “Am ajuns la spital în jur de 9, 9.30, am așteptat, am așteptat, abia la ora 12 mi s-au recoltat sânge pentru analize. La ora 2 mi s-au făcut raze la plămâni și de atunci am așteptat în continuare foarte multe ore, până în jur de ora 10, până am primit un feedback, este inuman să așteptăm atât de mult timp.”
Marius Buga, Pro TV: “Ambulanțele sosesc una după alta, la unitatea de primiri urgențe de la Târgoviște. Pacienții se plâng că au de așteptat cu orele până când primesc ajutorul necesar. Pe de altă parte, însă, și medicii și asistentele se plâng că sunt aproape epuizați, văd peste 300 de pacienți în nici 24 de ore.”
Dr. Carmen Marcu, medic specialist UPU SJU Târgoviște: “Este foarte gravă, gravă pentru pacienți, care stau și așteptă ore în șir, dar și pentru personal, pentru că lucrăm în aceste condiții de șapte luni de zile. Până în momentul acesta, prin urgență au trecut peste 56 de mii de prezentări, 56.100, în seară asta. Și gândiți-va că pe lângă cazurile de urgență, tot ce înseamnă pacient cu suspiciune covid trece prin urgență, practic trebuia dublat personalul.”
Medicul Carmen Marcu mărturisește că nu a mai trăit asemenea vremuri cumplite și îi e frică că va veni ziua în care spitalul se va bloca pur și simplu.
Dr. Carmen Marcu: “Jumătate din personalul mediu, asistenți, infiermieri, brancadieri au trecut deja prin boală. Din numărul minunat de doctori, adică 7 doctori în urgență, am rămas doar 3, ceilalți sunt bolnavi. Unul dintre colegi este într-o stare destul de dificilă și dacă și noi vom pica și probabil vom pica în momentul în care lucrăm în condițiile acestea, de stres și multă muncă, și din ce în ce mai puțini, clar și noi ne vom îmbolnăvi, în momentul acela se va bloca spitalul”.
În Dâmbovița au fost confirmate până acum 6.385 de persoane infectate cu coronavirus, 1380 dintre numai ultimele 24 de ore. Din păcate, 215 oameni au decedat de la începutul epidemiei, 7 în ultima zi.
La Terapie Intensivă, paturile sunt pline, iar cazurile grave sunt transportate în alte județe.