lun. dec. 23rd, 2024

Ori cu noi, ori împotriva noastră! Este semnalul dat de şeful liberalilor dâmboviţeni consilierilor PNL care nu votează aşa cum le cere partidul. Cine nu e cu noi pleacă, declară Mihai Ranin. „Dacă nu vor vota alături de Uniunea Națională și nu vor fi vocali în cadrul Consiliului Local în susținerea politicii PNL și a poziției comune cu cei din Uniune, va trebui să facă un pas înapoi. De exemplu, domnul Silviu Tănase are deja două avertismente, deci Regulamentul se aplică așa cum am promis. Am avut o discuție bărbătească și clară pentru că, dacă până în prezent el a avut această atitudine ambiguă legată de preferințele lui electorale în cadrul partidului, din acest moment el nu are nici o scuză să aibă un astfel de comportament. Ei nu au fost aleși în nume personal în Consiliul Local, ci au fost aleși pe listă de partid. Dacă ei vor ști să întoarcă în favoarea lor prezența în acest partid, eu cred că încă mai are viitor politic. Nu depinde decât de ei, dacă nu, eu nu voi face decât să aplic statutul”, spune preşedintele PNL Târgovişte, Mihai Constantin Ranin.