lun. dec. 23rd, 2024

motob8Incident desprins parcă din filmele de acţiune în judeţul Dâmboviţa! Un motociclist de 29 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovit de o maşină pe Drumul Naţional 71, între Bucureşti şi Târgovişte.

motob4Martori la întreaga scenă au fost alţi doi prieteni ai bărbatului care spun că totul a fost intenţionat şi că şoferul autoturismului – care consumase alcool înainte să se urce la volan – i-a şicanat mai bine de un kilometru.

motobReporter: De ce aţi fugit de la faţa locului?
Șofer: Nu am fugit.
Reporter: Aţi consumat alcool? Cât aţi consumat? Nu era mai ok să sunaţi la 112, să chemaţi ambulanţa?

motob9Motociclistul, un tânăr de 29 de ani din Capitală, povesteşte că, în timp ce se îndrepta către Bucureşti, alături de doi prieteni, şoferul a apărut de pe un drum lăturalnic şi, la intrare în satul Bălteni, din judeţul Dâmboviţa, a început să îi şicaneze.

motob6Martor: “A ieşit de pe câmp, ne-a tăiat calea. Am reuşit să îl depăşesc eu şi un alt prieten, iar al treilea prieten când să îl depăşească a tras de volan şi l-a scos de pe şosea. ”

motob7Martor: “Avea decât poziţia aprinsă, fără semnal. L-a aruncat de pe motor, la 30 de metri, a zburat în aer”.

motob10După ce a fost protagonist la întreaga scenă, individul s-a făcut nevăzut. Între timp, la faţa locului a venit o ambulanţă care l-a dus pe motociclistul rănit la spital.

motob3Poliţiştii au reuşit să îi dea de urma şoferului fugar. Acesta a fost adus la audieri. Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, dar, şi mai grav, pentru părăsirea locului accidentului.

motob2Suspectul a fost testat şi avea o alcoolemie de 0,22 în aerul expirat, iar permisul i-a fost reţinut pentru 90 de zile.

motob1sursa – Pro TV