O femeie de 51 de ani, din localitatea Speriețeni, lângă Gura Șuții, este în stare critică, la spital, după ce a fost snopită în bătaie de soţul ei.
Bărbatul a lovit-o crunt pe gospodină pentru că a uitat pe aragaz o cratiţă şi era cât pe ce să ardă întreagă bucătărie. Femeia era beată şi a adormit cu mâncarea pe foc.
Atena Stănescu, soacra femeii, spune că aceasta a pus cratița cu mici pe aragaz, apoi s-a întins în pat și a adormit, fiind ”beată moartă”.
Vecinii spun că nu era zi în care cei doi soţi să nu se certe. Niciodată însă nu au ajuns la o bătaie ca acum.
Agresorul le-a mărturisit anchetatorilor că nu a vrut să îşi omoare soţia, însă a recunoscut că a lovit-o cu pumnii şi a îmbrâncit-o. Femeia s-a lovit de un pervaz şi s-a rănit grav la cap. În urmă concluziilor preliminare, medicul legist a stabilit că victima va avea nevoie de aproape două luni de spitalizare.
Femeia este în stare critică, internată la un spital din Capitală. Bărbatul şi-a recunoscut în faţă anchetatorilor vină. A fost arestat preventiv pentru următoarele 30 de zile, pentru violenţă în familie.