vin. nov. 8th, 2024

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil „ocrotitorii” Jandarmeriei Române

Astăzi, 8 noiembrie a.c., Jandarmeria Română îi sărbătorește pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil – căpetenii de îngeri.


Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt patronii spirituali ai Jandarmeriei Române, iar această dată reprezintă, după ziua întemeierii Armei, 3 aprilie 1850, o a doua zi, una a tradiţiei creştine, reper spiritual şi profund.


Sfântul Arhanghel Mihail e reprezentat în iconografie în haine de ostaș, având în mână o sabie de foc și simbolizează ,,legea”, fiind apărător al dreptății și al adevărului, numit de Biserică ,,înger al legii”, iar Sfântul Arhanghel Gavriil simbolizează ,,ordinea”, fiind asociat cu pacea, armonia, milostenia, siguranța și binele comun, fiind numit ,,înger al harului”. Astfel, activitatea jandarmilor români este orientată să se desfășoare pe cele două coordonate: lege și ordine.


Jandarmii îi sărbătoresc astăzi pe ocrotitorii lor din ceruri, înălţând un gând plin de recunoştinţă pentru cei care sunt chemaţi să lupte în oştile îngereşti alături de Sfinţii Arhangheli.


Fiind zi de sărbătoare conducerea Jandarmeriei dâmbovițene transmite tuturor celor care îşi aniversează onomastica sincere urări de sănătate şi un călduros „La Mulţi Ani !”

Informare, Relații Publice şi cu Publicul