19 aprilie 2024
Sfârşit de an şcolar la Seminarul Teologic „Sfântul  Ioan Gură de Aur” din Târgovişte

Sfârşit de an şcolar la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgovişte

seminaristiJoi, 19 iunie 2014, cu  binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON,  a avut loc serbarea de sfârşit de an şcolar a Seminarului Teologic „Sfântul  Ioan Gură de Aur” din Târgovişte, în prezenţa reprezentantului Centrului  Eparhial, a profesorilor, a seminariştilor şi a unor părinţi ai elevilor.

După  săvârşirea slujbei Te Deum-ului, a avut loc, într-un cadru solemn,  înSala de festivităţi, un frumos program artistic, deschis de cuvântul  de bun venit al directorului şcolii.

În mesajul trimis cu această ocazia,  Înaltpreasfinţia Sa a reiterat importanţa învăţământului teologic seminarial  pentru misiunea educaţională a Bisericii noastre, evidenţiind responsabilitatea  deosebită, atât a profesorilor, cât şi a elevilor în slujirea Bisericii noastre  strămoşeşti, în aprofundarea şi propovăduirea mesajului nemuritor al  Evangheliei Mântuitorului Hristos în lumea contemporană.

Amintim faptul că Seminarul Teologic „Sfântul  Ioan Gură de Aur” din Târgovişte a fost înfiinţat în anul 1992, ca şcoală  teologică ce are în vedere susţinerea activităţii pastoral-misionare şi  educaţionale a Arhiepiscopiei Târgoviştei, numeroşi elevi seminarişti obţinând,  de-a lungul timpului, premii la Olimpiade şiConcursuri  şcolare naţionale, precum, anul acesta: locul III la Olimpiada Naţională  de Religie şi două premii speciale, Premiul II la Olimpiada  Judeţeana de Informatică şi la cele de Istorie şi Filosofie.

Şcoala are în prezent 353 de elevi, inclusiv profilul de filologie, anul acesta  absolvind 56 de elevi, din clasele a XII-a.

BIROUL  DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial