Buletin Informativ – 11.11.2010 În ultimele 24 ore echipajele de intervenţie din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au fost solicitate la următoarele evenimente: • Pompierii dâmbovițeni au intervenit pentru stingerea a peste 5(cinci) ha de teren afectat de arderi necontrolate astfel: – Detașamentul de Pompieri Târgovişte a intervenit în comuna Nucet unde au ars cca 4000mp de vegetaţie uscată; – Detașamentul de Pompieri Găești a intervenit în comuna Ulieşti (zona A1 –km63-64) unde au ars cca 2(două) ha de vegetaţie uscată; – Garda de Intervenție Răcari a intervenit în localitatea Conţeşti pentru stingerea unei suprafețe de cca.3(trei) ha de vegetaţie uscată; – Pichetul de Pompieri Potlogi a intervenit în localitatea Găiseni (judeţul Giurgiu) unde au ars cca. 2000mp de vegetaţie uscată; • Ieri 10 noiembrie, la ora 15.38, pompierii de la Detaşamentul Titu au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (magazie) din comuna Lunguleţu – sat Serdanu. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, se pare că jarul sau scânteile purtate de vânt (de la un foc deschis lăsat nesupravegheat) au aprins acoperişul unei magazii din apropiere, care a ars pe o suprafaţă de cca.30mp. Intervenţia promptă a pompierilor a salvat din calea flăcărilor o locuinţă situată în imediata vecinătate; • Şi echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgovişte a avut ieri parte de o intervenţie, ridicând din comuna Crevedia o grenadă ofensivă (cu focos în stare de funcţionare) care a fost depozitată în vederea distrugerii ulterioare; • Echipajul SMURD din cadrul Detaşamentului Titu a intervenit ieri pentru a acorda ajutor medical de urgență unei persoane cu halenă alcoolică care a fost transportată la spital pentru tratament de specialitate. * * * Având în vedere faptul că în ultima perioadă s-au intensificat arderile necontrolate (incendiile de vegetație uscată şi mirişte), I.S.U. ”Basarab I” Dâmboviţa atenționează atât cetățenii cât și instituțiile și operatorii economici cu privire la măsurile obligatorii ce se impun la arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale astfel: o Aceste operaţiuni se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul de la primăria localităţii şi a acordului de la Agenţia de Protecţia Mediului, cu informarea în prealabil a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) al localității; o Pe timpul arderii vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este obligatoriu: menținerea focului în perimetrul aprobat şi asigurat și supravegherea permanentă a zonei în care efectuează arderea resturilor vegetale; efectuarea arderii doar ziua şi în condiţii meteo fără vânt; executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la drumuri, construcţii, instalaţii, păduri, culturi agricole, etc.; dotarea minimă cu mijloace de primă intervenţie și anunțarea imediată a SVSU al localităţii, primăriei şi pompierilor militari, în situaţia în care există pericolul extinderii focului în afara perimetrului aprobat. Se exceptează de la OBŢINEREA PERMISULUI DE LUCRU CU FOCUL numai executarea arderii vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodăriei cetăţeneşti. ATENŢIE ! Nerespectarea restricțiilor privind utilizarea focului deschis se sancționează cu amendă de la 1000 la 2500 lei. Nu aruncaţi la întâmplare resturile de ţigări aprinse ! Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa