“Pe la sfarsitul anului 1996, in comunitatile de rromi a inceput sa se raspandeasca acest termen – staborul.
Cand l-am auzit prima data am fost foarte curios sa inteleg ce exprima exact.
Desi liderii rromilor il explica ca fiind o judecata tiganeasca, in fond este o taxa de protectie cosmetizata.
Era in toamna acelui an cand un conflict minor, declansat de fuga unei tinere din etnie cu un tanar rrom la o varsta frageda, a iscat un adevarat razboi.
In aceste comunitati orgoliul fiecarui individ este exacerbat, din aceasta cauza si violenta extrema ce il insoteste.
Familia tanarului era pur si simplu terorizata de un grup de interlopi din Chitila din care faceau parte si rudele criminalului japonezei de la aeroportul Otopeni.
Inarmati, menbrii gruparii doreau ca tanara sa se intoarca la familie, iar familia tanarului sa plateasca un stabor consistent.
De fapt toti rromii erau speriati deoarece pe unde erau intalniti de membrii gruparii trebuiau sa plateasca diferite sume de bani, desi nu aveau nicio legatura cu toata tarasenia.
Am tratat superficial informatiile si le condideram exagerari, iar acest lucru era sa ma coste viata.
Intr-o dupa amiaza am fost sesizat ca in comunitatea respectiva au venit staboristii din Chitila, inarmati si pusi pe harta.
Am plecat imediat acolo, singur si fara sa raportez dispeceratului I.P.J. evenimentul.
Cand am patruns pe strada principala a satului am vazut trei autoturisme de provenienta straina, pozitionate pe jumatatea drumului, iar mai multi barbati agitau sabii si proferau injurii si amenintari rromilor autohtoni.
S-a intamplat atunci un lucru care m-a socat si ma marcat mult timp dupa aceea.
Rromi comunitatii au prins curaj si s-au napustit peste staboristi cu o furie oarba.
Au devastat autoturismele agresorilor si, cu mare dificultate, am reusit sa-i mai scot pe acestia, pe rand, din mainile lor.
Nu stiu daca ati vazut vreodata o masa de doua mii de rromi inraiti si setosi de razbunare, era ceva apocaliptic, primeam si eu bate in cap, pe spate, jeturi de spray lacrimogen in fata, dar cu ajutorul unor oameni cu capul pe umeri din randul lor am salvat de la moarte toti membrii asa zisului stabor.
Unii aveau mainile rupte, altii picioarele, toti sangerau in zona capului, chiar si eu, dar cand i-am adus pe holul biroului toti incercau sa-mi multumeasca cumva.
Din masinile devastate am strans un adevarat arsenal de sabii, bate, satare si toporase.
Imi amintesc ca inspectorul sef de atunci al IPJ Dambovita, cms sef Banu, m-a rugat sa-mi fac un control psihiatric amanuntit considerand ca ”nu am toata tabla pe casa ”, dar la scurt timp am fost avansat in grad inainte de termen.
Este greu de descris ce am simtit in acele momente, dar va asigur ca nu teama, pur si simplu am simtit ca asa trebuie sa procedez, deoarece tuturor rromilor li se crease impresia ca staboristii sunt cei care fac legea.
Toti au fost arestati in acea seara de mascati si membrii echipei operative sosite la fata locului.
Intr-un material viitor am sa va expun alte intamplari traite de mine in comunitatile rromilor din tot judetul Dambovita.
D.D”
20