“Am vizitat pagina FB Laurentiu Reghecampf si mi-am amintit de tatal domniei sale.d-l Hari Reghecampf.
L-am cunoscut in anul 2000 cand un prieten m-a invitat la masa in localul domniei sale din loc. Bratesti, jud. Dambovita.
Gazda primitoare, nenea Hari, ne povestea de fiecare data despre activitatea lui Laurentiu, care in acea perioada juca la o echipa din Germania.
In vara anului 2001, intr-o dimineata, acesta a intrat in biroul meu, insotit de d-na Reghecampf.
Era vadit stanjenit de faptul ca era o vizita de lucru. Mi-a spus zambind ca in seara ce trecuse in timp ce se afla in local cu trei colonei de politie, cineva ii sustrasese telefonul mobil de pe bar.
La inceput crezuse ca cineva i-a facut o gluma proasta, dar ulterior a constatat ca telefonul disparuse.
Nu era un telefon scump, insa il deranja faptul ca cineva profitase de increderea sa.
L-am rugat sa-si aminteasca cine intrase in local in timp ce el se intretinea cu politistii cu functii de comanda de la I.P.J.
Dintre persoanele enumerate mi-a atras atentia un sofer profesionist, vecinul sau care era provenit in localitate, el de fapt fiind de prin Ardeal.
L-am invitat sa-mi scrie o sesizare, dar m-a refuzat politicos, adresandu-mi rugamintea de a rezolva problema pe cale amiabila, nu dorea tragerea la raspundere penala a autorului faptei.
Ne-am deplasat la domiciliul persoanei suspectate impreuna si cand am ajuns la domiciliul soferului acesta ne-a invitat in curte.
I-am adus la cunostinta scopul vizitei si acesta, foarte dezinvolt, l-a invitat pe dl Hari sa-i verifice locuinta pentru a se convinge ca nu el a sustras telefonul mobil.
Avea doi sau trei copii minori. Bineinteles ca in locuinta nu se afla telefonul cautat.
Totusi l-am rugat pe sofer sa ma insoteasca la birou unde, privindu-l atent, aveam sa observ teama din privirea sa.
Eram convins ca este autorul faptei, dar ca acum ii era rusine sa o recunoasca.
A continuat sa nege furtul si atunci l-am intrebat pe nenea Hari cu ce era imbracat soferul in seara anterioara.
Acesta si-a amintit ca purta o scurta din piele neagra, pe care nu o mai vazuse in locuinta soferului atunci cand cautasera impreuna telefonul disparut.
Deoarece nu mai aveam motive sa-l retin pe sofer, l-am lasat sa plece spre casa si l-am rugat pe d-l Reghecampf sa mearga la autobaza din Targoviste unde lucra soferul si sa roage pe seful de garaj sa-i deschida basculanta pe care acesta lucra pentru a verifica in interior.
Peste circa o ora, nenea Hari ma anunta telefonic ca in autovehicol gasise geaca neagra de piele in care era si telefoul sau, mi-a multumit pentru ajutor si s-a scuzat inca odata pentru faptul ca nu a dorit sa-l trimitem in judecata pe autor, se gandea la copiii soferului.
Nu puteam face mai mult de atat, nu consideram ca am favorizat un infractor periculos, ci un om beat care facuse o greseala, de altfel mai patisem acest lucru in trecut.
Un cetatean ma sesizase ca vecinul i-a furat mai multe bunuri electronice, recuperasem bunurile, ma sesizasem din oficiu intocmind dosar penal, dar in fata procurorilor partea vatamata declarase ca-i imprumutase acele bunuri vecinului care refuzase sa le mai inapoieze.
Deci muncisem degeaba atunci, asa ca si in acest caz am facut ce era mai important, am recuperate bunurile persoanei pagubite.
D.D”
20