“Eram revoltat din ce in ce mai mult de indolenta umana, de nepasarea cadrelor medicale, dar a doua zi am revenit in morga spitalului “C” din Bucuresti.
Am rugat medicul de garda sa caute prin scripte cadavrul si dupa circa doua ore mi-a spus ca se afla la IML, pe malul Dambovitei, fusese folosit ca material didactic studentilor la medicina.
Am ajuns in sfarsit la IML si aveam sa traiesc cea mai tulburatoare experienta a vietii mele.
Un asistent m-a intampinat cu o privire pierduta si m-a invitat in sala de necropsie unde pe mesele din ciment zaceau cam sase cadavere inerte in diferite faze ale necropsiei.
Am paralizat pur si simplu si cu greu imi gaseam cuvintele in incercarea de a lega o fraza cooerenta.
Asistentul mi-a observat paloarea si m-a intrebat direct daca cel cautat de mine se afla printe acele cadavre, dupa ce le-am privit cat am putut de atent am raspuns, nu.
Avea sa urmeze pentru mine o adevarata revelatie a existentei umane, corpul nu este decat un ambalaj al sufletului si forte multi il trateaza ca atare.
Imi mai revenisem putin cand asistentul mi-a deschis usa incaperii frigorifice a IML, am vazut atunci un imens cavou cu sute de cadavre, un cimitir unde mortii erau stivuiti precum cartofii, numai ca pana si cartofii cresc in pamant.
Intrasem intr-o lume pe care nu o cunosteam,o apocalipsa cruda in care nimeni nu vorbea, era o tacere de gheata in care corpuri umane fara identitate asteptau impietrite pe cineva apropiat sa le recunosca si sa le duca acasa.
Am privit atent aproape fiecare cadavru din fiecare stiva de cate cinci sau sase cadavre, fiecare avea o grimasa si-mi dadea de inteles drama sa.
Cam dupa 45 de minute, am gasit cadavrul batranului, iar pe usa incaperii frigorifice am iesit alt om, realizasem ca omul este om doar cand este in viata, iar apoi poate deveni un numar sau un nume pe o cruce.
Va urma…”
DD
