GRUPUL PARLAMENTAR PSD DECLARAŢIE POLITICĂ Bolşevicii de ieri şi de azi Stimaţi colegi, Declaraţia mea de astăzi pleacă de la o anumită acumulare de revoltă în faţa unei cantităţi de impostură care a atins cote fără precedent şi care, personal, îmi repugnă. Evident, şi de data asta, vorbim de Partidul Democrat Liberal. În discursurile liderilor PD-L, începând cu preşedintele Traian Băsescu, continuând cu Boc, Udrea, Anastase şi până la flencănitorii din teritoriu, apare, constant, un termen cu puternice rezonanţe: bolşevici. În cele mai neobişnuite situaţii, în cele mai nepotrivite contexte, în cele mai neindicate momente, zdrăngănitorii de mai sus cataloghează pe oricine li se opune: Eşti bolşevic! Scurt, iraţional, fără să stea pe gânduri, fără să le pese pe cine ştampilează şi pe ce motive. Ca dintr-un reflex bolnav. În spatele valului de bolşevici care-i stau în faţă preşedintelui şi întregului PD-L, poate c-ar fi, însă, util să privim cu ceva mai multă atenţie cine sunt respectivii bolşevici, care-i motivul pentru care au fost catalogaţi astfel şi cine-s cei care se cred îndreptăţiţi să pună astfel de ştampile. Nu ne mai împiedicăm de amănunte istorice, cu originile termenului, cu Rusia începutului de secol 20, cu Lenin şi Revoluţia din Octombrie etc, etc. La (in)cultura unora dintre exponenţii puterii de astăzi , ar fi, oricum, de prisos. Aşadar, cine-s bolşevicii zilei şi de ce? Câteva exemple. Ioan Oltean ne-a făcut bolşevici pe noi, cei din Opoziţie, atunci când am criticat vehement furtul Robertei Anastase la Legea Pensiilor. Nu hoţia colegei sale îl deranja pe domnul Oltean, ci faptul că hoţia era criticată. Drept urmare, în filosofia PD-L, bolşevic este acela care reclamă un abuz flagrant şi care cere pedepsirea abuzului. De notat! Doamna Udrea şi-a făcut, la rându-i, timp să introducă termenul în vocabular, fireşte, tot cu referire la Opoziţie. Care Opoziţie e arogantă, perfidă, rea şi nu salvează ţara, în opoziţie fiind. Preşedintele Băsescu a catalogat drept propagandă de tip bolşevic criticile pe care tot noi, ticăloasa Opoziţie, le aduceam prevederilor extrem de dure din acordul încheiat în genunchi de Guvernul Boc cu Fondul Monetar Internaţional. Am învăţat şi de acolo lecţia: eşti bolşevic dacă nu vrei să le fie tăiate salariile oamenilor, eşti bolşevic dacă nu vrei să fie concediaţi zeci de mii de bugetari, eşti bolşevic dacă nu vrei să falimentezi zeci de mii de firme. Definiţia nu se limitează, însă, la atât. Într-o vizită de interes la Roşia Montană, acelaşi Traian Băsescu a luat la ochi un ţăran care i s-a adresat respectuos, transmiţându-i că nu e de acord cu exploatarea şi-şi va apăra ferm pământul. Chestiune care l-a scos din minţi pe un preşedinte atât de democratic încât nu suportă alte puncte de vedere decât pe-ale lui. Urmarea previzibilă: ţăranul a fost declarat pe loc bolşevic şi mitocan. Lecţie învăţată: dreptul de proprietate nu mai e un drept fundamental, cu valoare constituţională, consacrat ca atare de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ci un pretext parşiv din arsenalul bolşevicilor. Şi exemplele pot continua până mâine. Şi eu, de exemplu, am la mine în judeţ un fruntaş pedelist din galeria Pinalti, Falcă, Flutur. Pe Florin Popescu, baron cu acte-n regulă, tupeist, arogant, dispreţuitor – mândria partidului. Şi domnul Popescu a înţeles că e de bine să arunci cu bolşevici în stânga şi-n dreapta, legat la ochi. Îi ceri să se oprească din jaful banului public, eşti bolşevic. Îi spui să se oprească din abuzuri, eşti bolşevic. Nu devii complice cu el la furat, eşti bolşevic. Nici pe domnul Popescu nu-l întreb dacă are habar ce înseamnă bolşevic, situându-se cam la acelaşi nivel de (in)cultură, dovedit de alţi colegi ai săi. Ar avea totuşi, posibilitatea să afle cu precizie despre sensul corect al termenului, dacă i-ar întreba pe cei mai apropiaţi colaboratori ai săi, oameni cu trecut serios în calitate de slujbaşi ai Partidului Comunist sau Securităţii. La fel cum şi pedeliştii cu pretenţii de moralitate ar putea să-l întrebe pe şeful lor formal, la Emil Boc mă refer, cum slujea voiniceşte Partidul Comunist, în calitate de activist-şef UASCR. Cât despre dl. Traian Băsescu, de când i s-a spart oglinda-n care se vedea comunist, omul e total desprins de lume. Rămân după el vorbele pe care i le-a aruncat aceluiaşi ţăran de la Roşia Montană: „Aţi făcut şcoala la Stalin”. Era probabil o lecţie de superioritate şi aroganţă din partea preşedintelui, din postura sa de absolvent al unei şcoli mult mai pretenţioase, cum era cea care l-a trimis la Anvers. Vă mulţumesc! Senator PSD Lector univ.dr. ADRIAN ŢUŢUIANU