DECLARAŢIE POLITICĂ
Mai multe minciuni, un singur obiectiv: înlăturarea guvernului legitim
Stimaţi colegi,
Doamnelor şi domnilor,
Asistăm, zilele acestea, la producerea unei rupturi fără precedent în societatea românească. Orchestrată cinic, întreţinută atent, derulată pas cu pas… Cei care aruncă minciuni uriaşe şi manipulări grosolane, în spaţiul public, doar pentru a răsturna rezultatul votului de la 11 decembrie 2016, nu se gândesc o secundă la pericolele uriaşe la care expun ţara. Şi, câtă vreme procedează astfel, de ce am avea pretenţia de la aceştia să îşi dorească găsirea soluţiilor pentru ieşirea din haosul pe care l-au creat?
Vă aduc, acum, în atenţie câteva dintre minciunile sfruntate, folosite iresponsabil pentru menţinerea stării de tensiune, într-o necesară recapitulare:
– Am fost acuzaţi că am iniţiat un proiect de amnistie. Fals! N-a fost niciodată vorba despre asta;
– Am fost acuzaţi că n-am vorbit în campania electorală despre modificări ale Codului penal şi Codului de procedură penală. Fals! Cei care au citit Programul PSD au aflat, din capitolul „Justiţie”, că ne propunem, modernizarea legislației privind sistemului judiciar, astfel încât acesta să fie asemănător cu cele din statele membre ale UE, împiedicând astfel apariția exceselor sau abuzurilor. Şi, foarte important, am precizat că vom aplica de îndată deciziile CCR care nu au fost preluate în legislația românească. Ştim, probabil, cu toţii – deşi nu toţi vrem să recunoaştem – că sunt decizii ale Curţii Constituţionale care nu au fost puse în aplicare. Una dintre acestea – Decizia nr. 405/15 iunie 2016 – priveşte abuzul în serviciu. Din luna august 2016, fapta de abuz în serviciu a fost dezincriminată, ceea ce produce efecte pentru toţi cei care au dosare, pe principiul aplicării legii penale mai favorabile. Ori este prea puţin important? Şi poate că nu trebuie să uităm faptul că abuzul în serviciu, neglijenţa în serviciu sunt infracţiuni de tip comunist şi că statele europene, în cvasitotalitatea lor, nu au în Codurile penale o astfel de infracţiune. Şi ar mai fi ceva ce nu trebuie scăpat din vedere: nu doar Comisia de la Veneţia, ci şi CEDO are mai multe decizii prin care a precizat că abuzul în serviciu trebuie gestionat cu prudenţă şi că trebuie să fie clară şi predictibilă, ca normă juridică.
– Am fost acuzaţi că am încercat, prin Ordonanţa 13, să-i facem scăpaţi pe cei învinuiţi de acte de corupţie. Fals! ”
– Am fost acuzaţi că am încercat, tot prin Ordonanţa 13, să-i facem scăpaţi pe hoţi. Fals! Există Legea contenciosului administrativ care prevede că orice persoană vătămată într-un drept al său sau interes legitim are dreptul să se adreseze instanţei de contencios administrativ pentru anularea actului sau pentru obligarea autorităţii la emiterea unui act şi repararea pagubei produse. Apoi, în Codul Muncii există răspunderea disciplinară. Codul penal reglementează infracţiunile de furt, furt calificat, înşelăciune etc.
– Am fost acuzaţi că am intenţionat desfiinţarea DNA. Fals! N-a fost niciodată vorba despre asta, deşi se încearcă acum interpretarea pe mai multe voci a ariei victimizării şi repetarea până la obsesie a unei teorii mincinoase; şi dacă tot se erijează în cavaleri ai dreptăţii cei care instigă astfel ar trebui să nu ascundă un fapt îngrijorător: un număr mare de dosare returnate Direcţiei Naţionale Anticorupţie din cauza modului în care au fost instrumentate, metodele folosite în unele cazuri putându-se încadra în categoria abuzurilor.
– Am fost acuzaţi că Guvernul a emis seara deja celebra ordonanţă de urgenţă, inoculându-se ideea că am fi dorit astfel să o „ferim” de opinia publică. Fals! Nimeni nu poate crede că iniţiativele Executivului pot trece neobservate şi nimeni nu şi-a propus să le ascundă! Şi dacă unii confundă Parlamentul cu un hotel în care pot dormi liniştiţi pe timpul dezbaterilor, alţii înţeleg că trebuie să lucreze într-un ritm alert pentru a pune în practică obiectivele propuse;
– S-a reclamat faptul că guvernul şi-a arogat o putere de legiferare care nu îi este atribuită de Constituţie. Fals! Potrivit Constituţiei României, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe. Aşa cum s-a precizat şi în recentul răspuns al Curţii Constituţionale, este dreptul guvernului să aprecieze urgenţa şi conţinutul ordonanţei.
– Şi, nu în ultimul rând, manipularea preferată de adversari şi repetată până la obsesie: PSD e un partid de corupţi. Doar că cine spune asta, uită în mod deliberat de corupţii proprii, mergând, probabil, pe ideea că ai lor corupţi sunt mai „buni” decât corupţii PSD.
Stimaţi colegi,
Şirul minciunilor sfruntate poate continua, din păcate. M-am oprit numai la câteva dintre falsele teorii prin care se încearcă, din răsputeri, intoxicarea opiniei publice şi crearea unui climat tensionat, pentru că unii cred că dacă dezbină, pot stăpâni.
Vă mulţumesc!
Senator
Adrian ȚUȚUIANU