lun. dec. 23rd, 2024

“În cadrul întâlnirii de săptămâna trecută cu Francois Wakenhut, șeful unității pentru aer curat și politică urbană din cadrul Directoratului de Mediu al Comisiei Europene, am discutat despre problemele cu care se confruntă România din perspectiva calității aerului. Mai precis, am vorbit despre:

👉Situația României din perspectiva politicilor pe calitate aer; 👉Stadiul procedurilor de infringement contra României; 👉Directiva privind Calitatea Aerului- stadiul procedurilor, prevederi și perspective;👉Demersurile legislative din Parlamentul României; 👉Ce soluții concrete există pentru autorități?! Concluziile: ‼️România este singura țară care nu transmite date în timp real către Air Quality Index, aplicația Uniunii Europene de publicare a datelor privind calitatea aerului: https://airindex.eea.europa.eu/Map/AQI/Viewer/

‼️România este singurul stat membru UE care nu a depus Programul Național pentru controlul poluării atmosferice; Ministerul Mediului nu a respectat termenele pe care și le-a dat singur. 📑nu există un dialog interministerial pentru elaborarea acestui program.❗️nedepunerea Programului ar putea duce la “blocarea” fondurilor din PNRR.

♻️Am discutat și despre propunerea mea legislativă pentru modificarea legii privind calitatea aerului (PL-x nr. 177/2022), aflată în proces legislativ la Camera Deputaților prin care ne propunem: ➡️transparentizarea datelor provenite de la operatori economici; ➡️crearea Sistemului Național pentru Calitatea Aerului, structură care urmează să se ocupe de monitorizarea reală și eficientă a calității aerului și de luarea deciziilor incluzive și transparente în acest sens;➡️utilizarea datelor din platformele de senzori;➡️date deschise și informare reală a cetățenilor, ș.a..Am primit aprecieri pentru această propunere și pentru acțiunile desfășurate în scopul îmbunătățirii calității aerului. 🗣Mesajele experților Directoratului de Mediu au fost:❗️România întâmpină provocări în ce privește monitorizarea la nivelul statului, dar este de apreciat mobilizarea de la nivelul societății civile, care face o treabă extraordinară în informarea și sensibilizarea societății prin rețelele independente de senzori pentru calitatea aerului.

❗️Comisia înțelege importanța și apreciază politicile publice luate în urma datelor generate de rețelele de independente de senzori. ❗️Ministerul Mediului din România ar trebui să acceseze în primul rând mecanismele Comisiei Europene de schimb de experiență și consultanță externă pentru gestionarea calității aerului. Până acum nu a făcut-o.

👇Câteva dintre mecanismele și programele Comisiei Europene: 1. TAIEX EIR P2P – Program menit să sprijine schimbul de experiențe între statele membre; 2. Discuții cu experți din cadrul DG Reform; 3. NEC – grup de experți; 4. Comisia poate finanța și schimbul de experiență/consultații cu experți de mediu.‼️Domnule Ministru, Tánczos Barna, suntem sufocați de poluare și de arderi, plătim anual în București până la 3000 de euro de om în costuri asociate poluării, iar oamenii se îmbolnăvesc grav. Lipsa de acțiune și dezinteresul se plătesc cu morți premature, amenzi și costuri sociale imense!Ce se poate face ?!⌛️🔑Reorganizarea de urgență a direcției de calitatea aerului din minister, direcție care și-a demonstrat ineficiența și lipsa de viziune. Aduceți oameni noi, care chiar să-și dorească să facă treabă!

❗️Nu vă fie rușine să cereți ajutor, state precum Slovacia, Cehia, Ungaria au apelat la programul CLEAN AIR DIALOGUE pentru a-și face Programul Național pentru Controlul Poluării Atmosferice”, spune Dragoş Popescu, senator de Dâmboviţa, reprezentant al Partidului Reper.