Dum. dec. 22nd, 2024

👉 ”Proiectul legislativ pentru realizarea Registrului național de mediu și a Cazierului de mediu, blocat în prezent în Camera Deputaților, a fost subiectul discuției de azi cu Rareș Năstase de la ProTV.

⚠️ În România dacă documentezi subiecte de mediu, precum gestionarea deșeurilor, infracțiuni de mediu, poluare industrială, te lovești de un mare vid: nu există bază de date privind autorizațiile de mediu și nicio evidență a amenzilor sau a încălcărilor legislației pentru operatorii economici.

🆙 De aici a plecat, în 2022, inițiativa mea de a crea un Registru național și un Cazier de mediu. Legea e puțin blocată, dar sper că voi reuși să promovez acest proiect, atât de necesar într-o țară în care infracționalitatea de mediu nu este neapărat o problemă.

Ce prevede propunerea, pe scurt?

📌 Implementarea unui registru național electronic de mediu, adică o evidență a tuturor actelor de reglementare emise de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului și unitățile teritoriale ale acesteia, precum și a tuturor sancțiunilor dispuse pentru încălcarea legislației de mediu de către persoane fizice, unități administrativ-teritoriale și persoane juridice de drept privat și de drept public;

📌 Introducerea cazierului de mediu, adică a unui instrument care atestă informațiile existente în Registru cu privire la contravențiile aplicate pentru nerespectarea legislației de mediu și a actelor de reglementare în materie;

📌 Introducerea sancțiunii complementare a punctelor de penalizare.”, a comunicat Dragoş Popescu, senator de Dâmboviţa şi reprezentant al Partidului Reper