Comunicat de presă
Parlamentul României
Senatul României
SENATOR REPER ION-DRAGOȘ POPESCU
Circumscripția Electorală nr.16 – Dâmbovița
Comunicat de presă
Un pas important pentru sănătatea tuturor
Proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii 201/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun
Am depus un proiect de lege care vizează înăsprirea prevederilor legislative pentru produsele din tutun încălzit care până acum au scăpat de anumite restricții.
Necesitatea acestor modificări vine și de la Comisia Europeană care anul trecut a dat Directiva Delegată 2022/2100 de modificare a Directivei 2014/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului, în ceea ce privește retragerea anumitor exceptări care vizează produsele din tutun încălzit.
Ceea ce face Directiva Delegată este, în primul rând, să definească aceste produse pentru a putea fi reglementate.
Mai departe, acestora li se vor aplica interdicțiile de arome pe care le regăsim deja la țigările clasice. De asemenea, aceleași mesaje și imagini ca cele de pe pachetele de țigări clasice vor apărea și pe cele de produse din tutun încălzit.
Totodată am propus să fie asimilată fumatului și inhalarea vaporilor emiși de aceste produse din tutun încălzit și de țigaretele electronice, astfel ca aceste produse, care sunt și ele foarte toxice și pentru cei din jur, să nu mai poată fi consumate în spațiile închise.
Consider aceste modificări ca fiind importante pentru starea de sănătate a tuturor.