„Am să desființez, când voi ajunge la CJD, Societatea Comercială Carpat Montana pentru că este o mare țeapă dată bugetului județean. Am să fac tot efortul să-i preiau pe cei care sunt serioși de acolo și să-i trimit acasă pe lipitorii de afișe din PDL. Primul pe care o să-l trimit acasă va fi dl Marius Daniel Pietricică. Acesta este membru PDL numit acolo, într-o funcție de conducere, deși a creat unei societăți private un prejudiciu și a fost trimis în judecată de DNA pentru un prejudiciu de circa 1.857.314 euro. Se pare că numirea pe funcții publice a unor oameni care au săvârșit fapte penale este o regulă la PDL. De aceea i-aș ruga pe cei din presa aservită puterii să spună lucrurile așa cum sunt și așa cum le-am spus eu. Repet, voi desființa SC Carpat Montana, pentru că înseamnă o țeapă mare dată bugetului județean și îi vom trimite acasă pe cei care nau nici o legătură cu activitatea care se desfășoară acolo, ei au fost numiți exclusiv pe criterii politice și cu un singur scop – acela de a gestiona în folosul PDL patrimoniul CJD. Aștept răspuns la următoarele întrebări: în ce condiții este utilizată o mașină de la Carpat Montana de către primarul comunei Hulubești și aștept de asemenea să mi se explice în ce condiții bunuri ale Societății de Protecția Plantelor sunt utilizate de primăria de la Gura Foii?”, a precizat senatorul Adrian Țuțuianu.