„Vizavi de situaţia Combinatului şi de ce s-a ajuns aici, după părerea Cartel Alfa, este tot un jaf din bani publici.
Nu-şi achită restanţele şi drepturile salariale, apelează la fondul de rezervă şi, la un moment dat, ştim ce se întâmplă.
Domnule prefect, există soluţii, să vă întâlniţi în Consiliul Local şi să găsiţi o utilitate publică pentru bucate aia de pământ de la Combinatul de Oţeluri Speciale.
Potrivit legii, puteţi să faceţi procedura de expropriere, cu hotărâre de Consiliu. Se poate face chestia asta, totul este să fie voinţă politică pentru că sunt aproape 200 hectare de pământ care vor rămâne efectiv, pentru că, puţin câte puţin, se va topi şi când nu mai au ce să topească se vor duce Dumnezeului!
O utilitate publică, în opinia noastră, a Cartel Alfa, este şi dacă se duc copii de la şcoală, de la licee să vadă utilajele alea care mai sunt acolo, să înveţe ceva.
Domnule, s-au dat 2 milioane de dolari, au dat o nimica toată. Asta înseamnă să se modifice legile siguranţei naţionale şi, în caz de expropriere, să nu dăm o valoare mai mare, plus inflaţia, adică să dea comunitatea locală 2 milioane plus inflaţia şi să-l luăm înapoi.
Este o rugăminte şi, dacă s-ar putea face, am face statuie cuiva, pentru că este un bun naţional din care mai e ceva. Uşor, uşor, se prăpădeşte de tot.
Soluţii ar exista, dar este o chestiune de voinţă locală, nu trebuie decât o hotărâre de Consiliu Local prin care să declare utilitatea publică, să intre pe procedura de expropriere.
Asta este părerea noastră. Noi avem cadrul legal aferent, suntem pregătiţi pentru o asemenea discuţie, dar avem nevoie de voinţă politică.
Vin şi cu un profesor de Drept administrativ care să deschidă mintea celor care nu înţeleg sistemul de exproprieri”, a declarat Nicolae Dragodănescu, preşedintele Cartel Alfa Dâmboviţa.