joi. dec. 26th, 2024

Nu este niciun secret faptul ca circulația din Găești este sufocantă în orice zi a anului. Lipsa unei centuri ocolitoare, promisă de la alegerile locale din 2000, face ca la orele de vârf, orașul să fie parazilat de traficul greu.

După mai multe accidente, unele dintre ele chiar mortale, s-a luat decizia largirii și semaforizării intersecției DN7 cu DN61, de la Complex.

Lucrările la această intersecție au început în vară, pentru că, după alegerile locale, să avem surpriza că nu se mai întâmplă nimic cu lucrările. În urma unor presiuni au fost realizate și marcajele rutiere, către sfârșitul lunii octombrie. Am întrebat totuși, până când mai durează lucrările, și când vom avea semafoare funcționale în Găești.

Din răspunsul oferit de către administratorul drumului, se pare că până la finalul anului vom avea semafoare instalate și funcționale.