lun. dec. 23rd, 2024

Polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în colaborare cu efective de la Serviciul Județean de Poliție Transporturi, au organizat o activitate pentru informarea călătorilor care s-au deplasat cu trenul pe ruta Târgoviște-Titu.

Polițiștii au informat tinerii, adolescenții și alte categorii de cetățenii despre importanța respectării regulilor de siguranță în incinta căilor ferate, a triajelor și în zonele adiacente ale acestora și le-au oferit informații destinate prevenirii accidentelor feroviare și a infracțiunilor de furt din buzunare, poșete sau genți. 

Prin intermediul activității, polițiștii au dorit să atragă atenția cu privire la pericolele la care se expun tinerii atunci când, din dorinţa de senzaţional, escaladează plafoanele trenurilor de marfă sau de călători, pentru a se fotografia. Din nefericire, tentaţia de a face un „selfie” pe tren aduce cu sine consecințe grave prin creșterea riscului de a suferi vătămări corporale grave prin electrocutare și chiar pierderea vieții.

În cadrul demersului preventiv, polițiștii au oferit călătorilor flyere realizate în cadrul campaniei.

Totodată, pe parcursul acestei zile, polițiștii s-au deplasat și la Școala Gimnazială ”Mihai Viteazul” din Târgoviște, unde împreună cu profesorul de specialitate au desfășurat o oră de fizică diferită. 

Astfel, elevilor le-au fost prezentate informații despre accidentele produse prin electrocutare, consecințele acestora, modalitățile de prevenire, precum și despre arcul electric, menționând că acesta se poate produce fără un contact direct cu rețeaua de înaltă tensiune. 

pastedGraphic.png