Discuții privind infrastructura rutieră din județul Dâmbovița
Astăzi, 27 iulie 2018, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, a efectuat o vizită oficială în județul Dâmbovița.
Însoțit de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu, vicepreședintele Senatului, Adrian Țuțuianu, Ionuț Săvoiu – administrator public al județului, Florea Dascălu – director, Direcția Mentenanță Drumuri Naționale și Autostrăzi, Ilie Ceparu – șef secție în cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri, Gheorghe Druică – director adjunct în cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri, dar și de reprezentanți din cadrul Direcției Generale de Infrastructură Locală a Consiliului Județean Dâmbovița, directorul CNAIR și-a început programul vizitând obiective de interes din localitățile Tărtășești și Bâldana și a purtat discuții cu edilii comunelor din zonă, respectiv: Tărtășești, Poiana, Slobozia Moară, Brezoaele, Lungulețu.
De asemenea, Narcis Neaga s-a deplasat și în localitățile Titu, Găești, Viișoara, Dragomirești, Ulmi, Pucioasa și Fieni, pentru a vedea alte obiective importante pentru infrastructura rutieră a județului Dâmbovița. Mai mult decât atât, au fost purtate discuții și cu edilii din localitățile Aninoasa, Pucioasa, Fieni, Pietroșița, Buciumeni, Moroeni, Doicești, Brănești și Moțăieni, dar și cu reprezentanți ai mediului de afaceri interesați de starea drumurilor dâmbovițene.
Principalele subiecte ce i-au fost aduse în atenție directorului CNAIR au vizat realizarea șoselei de centură de la Găești, drumul de legătură A1 – Titu, posibilitatea extinderii la patru benzi a tronsonului Târgoviște – Dragomirești DN 72A, precum și necesitatea efectuării de reparații pe drumurile naționale care tranzitează județul Dâmbovița.
Programul directorului general al CNAIR s-a încheiat cu o conferință de presă ce a avut loc la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, în cadrul căreia au fost prezentate principalele concluzii ale vizitei.
Față de cele ce i-au fost prezentate, Narcis Neaga a precizat că, în general, rețeaua de drumuri se află într-o stare bună, dar este nevoie de multe intervenții în vederea dezvoltării acesteia. Astfel, a subliniat faptul că, în prezent, la nivelul CNAIR, șoseaua de centură Găești reprezintă o prioritate. Referitor la stadiul procedurii pentru drumul de legătură A1 – Titu, directorul general al CNAIR a menționat că aceasta se află în stadiul de evaluare a ofertelor, iar cu privire la drumul Bâldana – Titu, există un câștigător al proiectului, dar și o contestație, însă lucrurile urmează a fi clarificate. De asemenea, Narcis Neaga a punctat faptul că este nevoie de reparații pe drumurile naționale și se va preocupa pentru ca acestea să se realizeze. Mai mult decât atât, a transmis că a fost stabilit un plan de măsuri pentru situațiile prezentate și urmează ca, în scurt timp, să fie întocmit și un calendar al lucrărilor care vor fi demarate.
La rândul său, Adrian Țuțuianu a concluzionat: Interesul nostru, al județului, privește niște lucruri foarte directe și sigur că nu putem, astăzi, să găsim răspuns la toate. Dar DN7 este prioritate unu, deoarece este deja licitat, sectorul de 22 km de la Bâldana până la Titu, suplimentar un sector 2 km, trebuie făcut un buget național, tronsonul Titu – Potlogi, 11 km, care va fi scos la licitație și care realizează legătura între drumul național și autostradă; DN 71, pe 4 benzi, Bâldana – Târgoviște, modernizare până la Sinaia. Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați în urmă cu 2 luni, avem nevoie doar de caietul de sarcini pentru licitație – proiectare și execuție. DN 72A, tronsonul Târgoviște – Dragomirești până la intersecție, pe 4 benzi, este necesar pentru a pune în valoare cartierul Priseaca din Municipiul Târgoviște și a fluidiza accesul de pe Valea Dâmboviței spre Municipiul Târgoviște; DN 72, la Mija, reparația trebuie făcută pe ambele părți, unde sunt rupturi mai vechi și, de asemenea, centura Găești. Acestea sunt prioritățile mari, imediate, ale Județului Dâmbovița.
Pentru zona de reparații: DN 7 Slobozia Moară – Lungulețu – Titu are nevoie, până când încep lucrările, anul viitor, de reparații în acest an, pentru că sectorul de drum este foarte degradat. DN 72A, pe sectorul Voinești – Dragomirești, este degradat și are nevoie de reparații consistente, în acest an. DN 62 Uliești – Petrești, până la drumul național, are nevoie de reparații. Este foarte bun sectorul de la intrarea din Giurgiu până la Uliești. DN 71, pe 2 sectoare, Aninoasa – Doicești și Pucioasa – Fieni – Moroeni necesită anul acesta reparații.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița