29 martie 2024
Şeful CJ Dâmboviţa, la masă cu reprezentanţii Băncii Mondiale! Ce au discutat

Şeful CJ Dâmboviţa, la masă cu reprezentanţii Băncii Mondiale! Ce au discutat

banca-mCOMUNICAT DE PRESĂ

Întâlnire cu reprezentanţii Băncii Mondiale la sediul Consiliul Judeţean Dâmboviţa

Astăzi, 6 februarie, Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a participat la o întâlnire de lucru cu reprezentanţii Băncii Mondiale cu privire la dezvoltarea urbană şi regională a Judeţului Dâmboviţa.

Întâlnirea de astăzi desfășurată la sediul CJD a avut loc ca urmare a unei analize realizate de specialiștii Băncii Mondiale care clasifică Județul Dâmbovița ca având cel mai mare potențial de dezvoltare dintre județele din România. Dezbaterea a vizat identificarea posibilităţilor menite să armonizeze transpunerea nevoilor de dezvoltare a judeţului în obiective reale de investiţii în varii domenii de interes local, care să deservească soluţionării principalelor probleme economice sau sociale înregistrate la nivelul judeţului.

Discuţiile au fost benefice şi constructive pentru consolidarea potenţialului pe care Judeţul Dâmboviţa îl are la nivel naţional în spectrul dezvoltării multilaterale a regiunii, preşedintele Alexandru Oprea arătându-şi întreaga deschidere, preocupare şi receptivitate pentru susţinerea tuturor iniţiativelor, recomandărilor şi proiectelor care să favorizeze dezvoltarea Judeţului Dâmboviţa.

Totodată, preşedintele Alexandru Oprea a precizat că Judeţul Dâmboviţa are ca priorităţi atât investiţiile majore în domeniul infrastructurii rutiere – privite ca factori esenţiali pentru deschiderea judeţului către investitori şi agenţi economici importanţi, cât şi crearea de locuri de muncă ca urmare a stabilirii acestor factori în regiune. Există interes şi pentru proiectele de dezvoltare din domeniul infrastructurii educaţionale, turistice, sociale sau a celei de apă şi canal.

La întâlnire, Banca Mondială a fost reprezentată de domnii Marcel Heroiu şi Marius Cristea, în calitate de specialişti seniori în dezvoltare urbană şi regională. Din partea Consiliului Judeţean Dâmboviţa au mai participat reprezentanţi ai aparatului de specialitate din cadrul departamentelor Achiziţii Publice, Juridic, Fonduri Europene, Urbanism, Infrastructură și Dezvoltare Locală.

Biroul de presă al Consiliului Județean Dâmbovița

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial