mie. dec. 25th, 2024

guvernGuvernul s-a reunit în această dimineață de la ora 09:00, iar o Ordonanţă de Urgenţă privind cele trei legi ale justiţiei, pentru a le pune în acord cu observaţiile Comisiei de la Veneţia, se află pe ordinea de zi a şedinţei.

Șeful Executivului a anunțat la începutul ședinței că Guvernul discută astăzi o ordonanță de urgență pe tema legilor justiției, în concordanță cu recomandările făcute de Comisia de la Veneția.

După cum știți, cele trei legi ale justiţiei au fost modificate de Parlament, iar aceste modificări au fost validate de Curtea Constituţională a României şi asigură o mai bună funcţionare a sistemului de justiţie în interesul cetăţenilor. Ceea ce adoptăm astăzi în Guvern reprezintă o armonizare a prevederilor legilor, astfel încât să răspundă cât mai bine situaţiilor întâlnite în practică pentru buna desfăşurare a actului de justiţie.

Justiţia din România trebuie să fie garanţia respectării şi apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale românilor, iar abuzurile şi imixtiunile în înfăptuirea actului de justiţie nu sunt şi nu vor fi tolerate” – a spus premierul Viorica Dăncilă.

Cele trei legi ale justiției sunt:

– Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor
– Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară
– Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

După şedinţa de Guvern de luni, șeful Executivului va pleca într-o vizită în Turcia, unde se va sta până miercuri, precum şi în Emiratele Arabe Unite.

PSD – luat prin surprindere de conținutul OUG propus de Ministerul Justiției

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a afirmat duminică seară că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a fost la sediul partidului, pentru a discuta cu liderii formaţiunii şi cu cei din coaliţie despre ordonanţa de urgenţă privind legile justiţiei, potrivit news.ro.

Informația a apărut la scurt timp după ce liderul senatorilor PSD Șerban Nicolae a criticat forma documentului care a apărut în presă.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind cele trei legi ale justiţiei prevede, între altele, amânarea intrării în vigoare a reglementărilor privind pensionarea anticipată a magistraţilor, până în 31 decembrie 2022. Alte modificări vizează procedura de revocare din funcţie a unui membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii.

Ordonanța de urgență a Guvernului va respecta doar o parte dintre recomandările Comisiei de la Veneția, potrivit unui document neoficial apărut săptămâna trecută în presă. Mai exact, este vorba despre pensionarea la cerere a magistraților.

Astfel, Executivul va amâna până la 31 decembrie 2022 aplicarea prevederii referitoare la pensionarea anticipată a magistraţilor, potrivit recomandărilor Comisiei de la Veneția.

Reprezentanţii Ministerului Public avertizează

Reprezentanţii Ministerului Public au transmis, duminică seară, un punct de vedere privind proiectul ordonanţei de urgenţă de modificare a legilor justiţiei, după relatările din presă.

Astfel, Ministerul Public a atras atenţia asupra pericolului încălcării ordinii constituţionale prin adoptarea unora dintre modificările propuse.

Mai multe detalii citiți aici.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, anunţa la începutul acestei luni că a primit acceptul Comisiei de la Veneţia pentru modificarea legilor justiţiei prin OUG, iar în 4 octombrie el spunea că proiectul de OUG este gata şi va fi trimis Consiliului Superior al Magistraturii. El mai spunea că va face apel la CSM să dea un aviz cât se poate de repede.

Ministrul Justiţiei afirma, în urma unor discuţii cu liderii coaliţiei de guvernare, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, despre recomandările Comisiei de la Veneţia în legătură cu legile justiţiei, că din recomandările Comisiei de la Veneţia “va fi preluat ceea ce trebuie preluat”:

”Vom prelua ceea ce trebuie preluat, vom prelua ceea ce se va putea prelua. Nu vă spun nici tot, nici în parte ce se va prelua. (…) Nu vă dau exemple. (…) Vă spuneam că nu vă voi spune nimic pentru ca membrii CSM să nu afle din presă”.

În 13 iulie, reprezentanţii Comisiei de la Veneția au prezentat un aviz preliminar asupra legilor justiţiei şi au recomandat următoarele:

– menţinerea rolului preşedintelui României şi al CSM în numirea sau revocarea procurorilor şefi
– reconsiderarea înfiinţării unei secţii de anchetare a magistraţilor
– renunţarea la schema de pensionare anticipată a magistraţilor
– eliminarea sau redefinirea prevederilor care le permit procurorilor şefi să invalideze, ca neîntemeiate, soluţiile procurorilor