lun. dec. 23rd, 2024

autobuz-el„Am avut o discuţie aplicată pe ceea ce înseamnă proiectul pe Axa 4.1, pe transportul public în comun. Municipiul Târgovişte urmează să acceseze nu mai puţin de 21 milioane de euro şi sper ca undeva în a doua jumătate a anului 2019 în Târgovişte să avem implementat într-o măsură importantă acest proiect care va schimba transportul public în comun şi nu numai.

Discutăm de reabilitarea infrastructurii stradale, de amenajare de spaţii verzi, discutăm de elemente importante de smart city în municipiul Târgovişte. Toate acestea se vor face în cadrul unui proiect integrat în valoare de 21 de milioane de euro.

Am discutat şi pe zona de consultanţă, cerere de finanţare şi aşa mai departe, administraţia publică locală nu va achita niciun ban decât la momentul la care se va semna contractul de finanţare, lucru care pe noi ne avantajează şi sunt convins că acest proiect va reprezenta un plus important pentru municipiul Târgovişte atât în privinţa serviciului public de transport public local în comun, cât şi cu privire la atragerea de turişti.

Vom avea staţii cu afişaj electronic şi autobuze de natură să corespundă necesităţilor pe care municipiul Târgovişte le are. Axa 4.1 este dedicată municipiilor reşedinţă de judeţ”, a declarat primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan.